Pentru al doilea an consecutiv, TRANSGOR LOGISTIK și FUNDAȚIA COMUNITARĂ IAȘI vin în întâmpinarea ieșenilor care doresc să-și pună amprenta în comunitate, având idei ieșite din tipare despre cum arată spațiul public și pot aduce oamenii împreună

Concursul este creat pentru persoanele care pot să declanșeze schimbări pe termen lung prin exemple concrete de piese statement care pot să îmbunătățească orașul, dar până acum, n-au găsit nici contextul, și nici resursele ca să-și pună ideile în aplicare.

Concursul de idei se adresează în special designerilor, arhitecților, artiștilor, dar și tuturor pasionaților care își doresc să transforme spațiile publice din Iași.

Câștigătorii concursului de proiecte sunt responsabili de punerea în practică a proiectului finanțat, inclusiv de obținerea autorizațiilor necesare.

Concursul se desfășoară în două etape:

I. Etapa de înscriere a ideilor de proiect: 8 octombrie – 26 noiembrie 2018;

Înscrierea ideilor în prima etapă de concurs se realizează prin intermediul unui formular de intenție.

II. Etapa de înscriere a proiectelor (de dezvoltare a ideilor selectate în urma primei etape de concurs): 4 decembrie 2018 – 7 ianuarie 2019.

Înscrierea proiectelor în a doua etapă de concurs se realizează prin intermediul unui formular de înscriere și a unui formular de buget.

CALENDARUL CONCURSULUI 

  • Înscrierea ideilor de proiecte în prima etapă de concurs: 8 octombrie – 26 noiembrie 2018.
  • Înscrierea ideilor de proiecte în prima etapă de concurs: 8 octombrie – 26 noiembrie 2018.
  • Întâlniri consultative cu potențialii candidați (pentru suport tehnic, sfaturi, recomandări etc.): 8 octombrie – 26 noiembrie 2018.
  • Selecția ideilor înscrise în prima etapă de concurs: 27 – 30 noiembrie 2018.
  • Anunțarea ideilor selectate în urma primei etape de concurs: 3 decembrie 2018.
  • Perioada de dezvoltare a ideilor selectate și înscrierea în a doua etapă de concurs: 4 decembrie 2018 – 7 ianuarie 2019.
  • Evaluarea soluțiilor: 8 – 18 ianuarie 2019.
  • Anunțarea soluțiilor câștigătoare: 21 ianuarie 2019.
  • Contractarea proiectului/proiectelor câștigătoare: februarie 2019.
  • Implementarea soluțiilor câștigătoare: februarie – iunie 2019.

PROCESUL DE ÎNSCRIERE

Înscrierea în concurs se realizează în două etape: în prima etapă de concurs se înscriu ideile prin intermediul unui formularul de intenție, iar înscrierea proiectelor în a doua etapă de concurs se realizează prin intermediul unui formular de înscriere și a unui  formular de buget.

 

LĂSAȚI UN MESAJ