Share

Și în sectorul privat există reguli ”pe care cineva trebuie să le respecte” şi a promis că ”se vor schimba multe”, a declarat ministrul sănătății Sorina Pintea, joi seara, relatează News.ro

Întrebată ce se va întâmpla cu spitalele private după scandalul în care a fost implicat spitalul Sanador, Sorina Pintea a precizat că activitatea acestor unităţi sanitare este supusă unor reguli care trebuie respectate şi că se vor schimba „multe” în această privinţă.

Citeste si   Senator PSD Vasile TOMA: "Vom circula pe AUTOSTRADA Unirii...peste 80 de ani!"

„Există şi acolo nişte reguli pe care cineva trebuie să le respecte. Există autorităţi care trebuie să verifice pentru că, am repetat, avem reguli, avem proceduri, avem protocoale, avem inclusiv program de lucru al medicilor statuat prin lege. Dar ministrul nu poate să meargă să vadă dacă se respectă asta. Managerul şi autorităţile trebuie să facă asta. Se vor schimba multe, veţi avea surprize”, a afirmat Sorina Pintea joi, la Braşov, citată de News.ro.

Citeste si   ROMPAK Pașcani oferă MĂȘTI angajatilor Spitalului Municipal PAȘCANI

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ