Share

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat luni că este inacceptabil ca sănătatea şi viaţa pacienţilor să fie puse în pericol din cauza deficienţelor de management de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi cere din nou demisia directorului Liliana Coldea.”Am cerut, săptămâna trecută, vineri, demisia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Revin astăzi cu aceeaşi fermă solicitare. Am constatat cu toţii deficienţele manageriale de la Spitalului Judeţean, dar etapele procedurii de demitere durează evident mai mult decât o demisie. Cu actualul management al Lilianei Coldea, sistemul sanitar din Sibiu va avea mult de suferit. Spitalul Judeţean este, fără îndoială, cea mai importantă unitate sanitară într-un oraş şi într-un judeţ cu o rată mare a infectărilor. Este o demisie pe care Liliana Coldea nu mi-o datorează mie, ci sibienilor şi mai ales pacienţilor care au trecut prin Spitalul Judeţean. Este inacceptabil ca munca medicilor buni să fie compromisă, încrederea în spital zdruncinată, iar sănătatea şi viaţa pacienţilor puse în pericol din cauza deficienţelor de management”, a precizat, pentru Agerpres, Raluca Turcan.Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul Liliana Coldea, nu a demisionat din funcţie, deşi vicepremierul Raluca Turcan, a declarat vineri că îi aşteaptă demisia, a precizat luni purtătorul de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriţă.”În momentul de faţă doamna conferenţiar doctor Liliana Coldea se află la serviciu şi îşi exercită în continuare funcţia de manager”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat de vineri că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu ar urma să fie controlat de Ministerul Sănătăţii, pentru a se verifica cum s-a procedat în cazul pacienţilor COVID-19.”Cunoaştem faptul că au fost date memorii la nivelul managementului spitalului şi poate de aceea trebuie să vină Ministerul Sănătăţii, să vadă ce s-a întâmplat. DSU are rol inclusiv la UPU, dar când intrăm în zona spitalului şi managementului spitalului, aici trebuie să intervină Ministerul Sănătăţii”, a declarat vineri Raed Arafat.Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul Liliana Coldea, ocupă această funcţie din luna mai. Atunci a fost organizat un concurs pentru postul de director general al spitalului sibian, la care s-a prezentat doar Liliana Coldea. Schimbarea din funcţie a directorului general al spitalului sibian se poate face fie dacă acesta demisionează, fie dacă este demis de către Consiliul Judeţean, în baza unui raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii.

Citeste si   Klaus Iohannis: România a intrat complet nepregatită într-o criză sanitară fără precedent! PSD este principalul vinovat pentru acest dezastru!

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ