Share

Proiectul, care vizează modificarea şi completarea Legii 135/2020 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020, a primit 86 de voturi ”împotrivă” și 44 ”pentru”. Proiectul prevede și amenajarea secţiilor de votare pentru scrutinul din 27 septembrie în construcţii temporare. 

”Am propus ca durata procesului de vot să fie de două zile, astfel încât să diminuăm riscul de infectare cu SARS-COV2 în rândul alegătorilor. Avem nevoie de vot pe timpul a două zile pentru un vot în siguranţă pe 27 septembrie. Sunt lucruri pe care şi le doresc şi românii, după cum arată un sondaj recent – 63% dintre simpatizanţii tuturor partidelor şi-au exprimat interesul pentru mai multe zile de vot, pentru securizarea procesului de vot în pandemie, iar 82% dintre românii cu drept de vot cer creşterea numărului secţiilor de votare. Azi vedem cum evoluţia pandemiei e din ce in ce mai îngrijorătoare. În ultima săptămână, avem o medie zilnică de 1.200 cazuri noi de infectări cu noul coronavirus.(…) La Comisia juridică s-a dat un raport de respingere fără discuţii serioase cu experţi epidemiologi. Modificarea poate fi adoptată în timp util, iar ajustarea calendarului electoral putea fi făcută prin hotărâre de Guvern”, a motivat Presadă, în Parlament.

Propunerea legislativă urmează să fie votată și de Camera Deputaților, for decizionat în acest caz, informează Agerpres.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ