Share

Senatorul PNL de Iași, Laura Iuliana Scântei își dorește să mai obțină un nou mandat de senator, la Iași, din partea PNL.  Evident, ieșenii și-ar fi dorit să o vadă mai des în mijlocul lor, sau să stea în Iași, fiindcă Scântei își are domiciliul la București, iar la Iași, de unde susține că este originară, vine numai în campaniile electorale.

Videoclipul senatorului PNL de Iași Laura Iuliana Scântei initulat  ”Modernizăm Justiția reparând legile justiției” este o propagandă pură, combinată cu o demagogie la fel de pură.

Laura Iuliana Scântei și-a permis să afirme, că, ea Laura Iuliana Scântei a așezat Iașul pe ”harta evenimentelor Centenarului”, începând din 2017

Din păcate, pentru ea, Iașul a fost dintotdeauna în istoria unirii Românilor, de la Alexandru Ioan Cuza, continuând cu Primul Război Mondial. Cum sărbătorirea Centenarului a fost un eșec rușinos la nivel național, cum Iașul a ratat nominalizarea pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, pe mâna actualului coleg de partid, Mihai Chirica, atunci primar PSD al Iașului, Laura Iuliana Scântei a fost neinspirată să amintească de aceste aspecte.

Citeste si   Rata de infectare cu SARS-COV2 în județul IAȘI! 7 localități se află în SCENARIUL ROȘU

Pentru a-și scuza ”implicarea 0” în problemele ieșenilor, Laura Iuliana Scântei afirmă că Iașul poate fi modernizat, modernizând România. A rostogolit placa ”celui mai drag proiect”,  tratamentul pe viață pentru victimele de la Colectiv. A fost o propaganda eficientă în 2016, dar după noua tragedie de la Piatra Neamț, care a demonstrat că pentru tratarea marilor arși nu s-a făcut nimic în 5 ani, amintirea tragediei de la ”Colectiv” nu mai poate impresiona electoral pe nimeni.

Ar vrea să propună repararea legilor Justiției după mutilările făcute de cei de la PSD, dar nu spune nimic despre faptul că a votat cot la cot cu PSD pentru apărarea averilor ilicite ale marilor corupți. A mai adăugat ceva despre ”sentimentul educației pentru credința și valorile strămoșești”.

Cu doar 36 inițiative legislative, 13 moțiuni și 202 declarații politice (niciuna legată de probleme ale ieșenilor), Laura Iuliana Scântei nu a dovedit deloc că și-a reprezentat electoratul ieșean căruia îi cere din nou votul pe 6 decembrie 2020.

Citeste si   INVESTIȚIILE în comuna UNGHENI vor continua și în anul 2021! Primarul Iulian MARCU: „Continuăm DEZVOLTAREA comunei Ungheni”

Laura Iuliana Scântei a pășit pe scena publică atunci când devenit notar public, la un loc cu soția de la acea dată a lui Călin Popescu Tăriceanu, care a pendulat mereu între PNL și PSD, în fruntea fantomaticei ALDE. Apoi, a ajuns șefă de cabinet a lui Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției, condamnat pentru corupție, apoi a aterizat la propriu,  pe lista de senatori a PNL în circumstanțe destul de neclare în 2016, iar acum candidează din nou, tot la Iași, oraș cu care are legături sporadice și de care o leagă un apartament în declarația de avere, declarație de avere impresionantă pentru o persoană care a lucrat numai în funcții publice și ca notar public.

Nu se știe cum a guvernat PNL pentru oamenii onești dacă Laura Iuliana Scântei ca senator PNL de Iași a apărat prin vot averile ilicite dintre care, multe sunt ale unor politicieni PSD notorii.

Citeste si   Alte 2.520 de DOZE au fost distribuite către 15 centre de VACCINARE în județul IAȘI

Laura Iuliana Scântei a reușit să aibă statut profesional de magistrat și să intre în politică după un lung șir de controverse, între care nu lipsesc nici suspiciunile de corupție

Când nu ridică osanale Casei Regale a României, sau când nu votează legi care să-i apere pe cei cu averi ilicite, Laura Iuliana Scântei fie atacă PSD, preluând mesaje de la Președintele României, Klaus Iohannis, fie își redescoperă preferința pentru legile justiției.

Așadar, declarațiile senatorului Laura Iuliana Scântei, senator liberal de Iași și candidat pentru un nou mandat, pe loc eligibil, arată că lupta electorală capătă accente tragi-comice, lăsând imaginea luptei pentru putere cu orice preț și prin orice mijloace, ca să facem trimitere la faimosul citat al lui Machiavelli-”scopul scuză mijloacele”.

Videoclipul Laurei SCÂNTEI poate fi urmărit AICI!


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ