Share

Senatul a adoptat tacit majorarea valorii punctului de pensie, la 40% din venitul mediu brut de la 1 ianuarie 2017 şi la 45%, începând cu data de 1 iulie 2017 și  majorarea pensiilor foştilor membri ai cooperativelor agricole din agricultură, la 500 de lei. Propunerile aveau termen de dezbatere data de 2 noiembrie.

Prima propunere adoptată tacit este semnată de parlamentari de la PSD, ALDE, UNPR, independenţi şi minorităţi şi prevede majorarea valorii punctului de pensie, la 40% din venitul mediu brut de la 1 ianuarie 2017 şi apoi la 45%, începând cu data de 1 iulie 2017.

Propunerea legislativă de modificare a sistemului public de pensii a fost iniţiată de senatoarea Cristiana Anghel.

Proiectul de act normativ prevede ca ”valoarea punctului de pensie să nu fie mai mică decât 40% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv 45% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 iulie 2017”.

Cealaltă iniţiativă care a trecut tacit de Senat prevede majorarea pensiilor celor care au lucrat la CAP şi este iniţiată de senatorul PMP Haralambie Vochiţoiu.

Potrivit propunerii de modificare a Legii nr. 263 privind sistemul unitar de pensii publice, pensiile foştilor membri ai cooperativelor agricole din agricultură se majorează la 500 de lei prin acordarea unei indemnizaţii sociale.

Comisia de muncă a adoptat un raport de admitere a propunerii legislative. 

A treia propunere legislativă vizează abrogarea art.23 alin.(a) din Ordonanţa de Urgenţă nr.11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi este semnată de parlamentari de la PSD, ALDE şi PMP. Proiectul prevede evaluarea trimestrială a coşului minim de consum lunar, de către INS.

Proiectele merg la Camera Deputaţilor, ca for decizional.

Sursa: realitatea.net

 


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ