Share

 Miturile din folclorul românesc respectate și acum de sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva

Toți credincioșii ortodocși sărbătoresc pe 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Iaşului şi a Moldovei. Dintotdeauna, în credința românească la această celebrare deosebită credincioșii veniți din toate zonele țările au obligația să postească și să nu lucreze nici acasă, nici la serviciu. Tot pe această dată,  se prezice și stare vremii. Astfel, dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Iar dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lăsa curând.

Tradițiile și obiceiurile respectate în ziua Săboatoarei Sf. Parascheva

În tradiția populară românească se știe că Sfânta Cuvioasă Parascheva, zisă și Sfânta Vineri are puterea să-i ferească pe oameni de boli, vreme rea și chiar de deochi.

Numele Cuvioasei înseamnă, în limba greacă “Vineri”, iar, în din perspectiva unor cercetători, “Sfânta Vineri” ar proveni din cultul zeiţei romane Venus, “o divinitate justiţiară” remarcabilă.

La ţară, bătrânii nu făceau nici focul de Sfânta Parascheva

De Sfânta Parascheva nu se spală şi nici nu se coase, altfel vei avea negi la mână, conform unei legende din popor. Fetele, care doresc să respecte tradiția, țin cont de această superstiţie pentru a rămâne cinstite, iar bătrânii, pentru belşug. Sfânta apare în vise şi împărtăşeşte leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei.

De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce

Ciobanii, dimineața, caută să vadă cum s-au culcat oile: dacă stau toate, iarna va fi grea; dacă stau împrăștiate, va fi ușoară.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ