Share

Continuăm detalierea profilului investițional al primarului de Iași, Mihai CHIRICA. Cariera de slujbaș la stat, a dezlănțuit în acest funcționar profilul în devenire a unui  bronaș cu pretenții de nabab!

Calculele arată că investiția de la Frasin ar fi ”înghițit” cel puțin 200.000 de euro, adică exact cea mai mare parte din cei 202 400 euro nedeclarați nicăieri dar ”existenți prin economii”

În 2017, Mihai Chirica a mai reușit o performanță. De data aceasta, pe numele soacrei, Maria Popa, care a semnat contractul pentru o vilă din Galata, numită Platoul Însorit, construcție de 170 mp utili, parte a unui duplex, cu acoperiș de țiglă metalică roșie, ridicată de…… Conest, firma unde s-a ”călit” genialul cârmaci al Iașului în neobosita muncă de constructor și administrator. Soacra lui Mihai Chirica a trebuit să cotrobăie prin poșetă sau prin lada de zestre, reușind să  încheie un contract de 80.000 de euro ( 470 euro/mp), pe care să-l onoreze în rate, până în noiembrie 2020.

Oricum, prețul este cu mult sub cel al pieței (probabil 650-700 euro mp) și ne gândim că pentru ”soacra lu șefu” și dobânda o fi fost preferențială. Să spunem că, probabil, Mihai Chirica va fi fost și el băiat drăguț cu Firma CONEST, oferind contracte pe bani publici, așa că ”diferența” i-a rămas soacrei și, credem că tare i-au prins bine acei bani, de vreme ce Maria Popa se chinuise de vreo 19 ani să termine o vilă în Târgu Neamț, vis-a-vis de Primăria Târgu-Neamț și gard în gard cu unul din liceele orașului.

 De când Cristina Elena Popa și Mihai Chirica au format un cuplu și vila din Târgu Neamț s-a terminat și magazinele mamei soacre prosperă.

Citeste si   Raluca Turcan: „PNL nu va schimba legi, nu va bloca instituții din justiție”

În luna august 2018, fiul minor al Primarului Mihai Chirica, reprezentat de bunica micuțului

Silvia Chirica, mama Primarului (pensionară trecută bine de 70 de ani, care totalizează, alături de soțul său suma de 500 euro din pensii), a cumpărat o vilă situată în strada Manolache Drăghici din Centrul Iașului (la 100 de metri în linie dreaptă de restaurantul Bolta Rece) în suprafață utilă de 136 mp și un teren de 836 mp (la Sărărie) oferind suma de 250.000 de euro. Pe lângă cei 100 000 euro obținuți de Silvia Chirica, se pare că restul de bani, 125 000 euro ar fi fost obținuți la botezul celui mai tânăr membru al familiei Chirica, iar 57 000 euro ar proveni de la nunta soților Mihai și Cristina Elena Chirica.

În august 2019, Mihai Chirica s-a mutat cu soția și copilul peste drum de ”vila soacrei” într-o altă vilă, tot un duplex, cu acoperiș de țiglă metalică verde (deși se pare că adresa de domiciliu a Primarului ar fi tot pe adresa vilei donate fetițelor sale avute din a doua căsătorie).

Se pare că până în 2019, Mihai Chirica s-a ocupat de reabilitarea și modernizarea vilei, construite în acest complex, ”Platoul Însorit-Galata” dat în folosință prin 2008-2009. Primarul Mihai Chirica ar sta într-o parte a duplexului, finisat ca să fie de un lux deosebit (se pare că va avea o cramă deosebită pentru vinuri și petreceri) cealaltă fiind ocupată până nu de mult de legenda fotbalului românesc, Florin Prunea, fost Președinte la FCM ”Politehnica Iași”.

Sunt voci care spun că, de fapt, Mihai Chirica ar fi locuit încă de când se afla în divorț cu a doua soție într-o vilă a Conest din ”Platoul Însorit”, în timp ce Conest avea mari contracte cu Primăria Iași.

Citeste si   Orban: Guvernul duce un război cu clanurile interlope

Primarul Mihai Chirica declara în 2017 că ar fi plătit chirie la acel imobil, pe care, apoi s-ar fi decis să îl achite în rate,  rate plătite de soacra lui, Maria Popa, până în noiembrie 2020.  Să fi executat Conest lucrările de modernizare la imobilul în care s-a mutat Chirica în august 2019? Să fi obținut Mihai Chirica 2 vile în vecinătate de la Conest, una pentru soacră, alta pentru el?

Evident, nimeni nu știe de unde a avut Mihai Chirica atâția bani pentru reparații dată fiind declarația de avere publicată în 12 iunie 2020 prezentată la început.

Mașini de lux, sediu de partid fantomă în Iași, pivnițe de taină – alte ”ingrediente” ale cocktail-ului ”public-privat” inventat de Primarul Mihai Chirica

Automobilul Ford Transit Custom 8+1 locuri, un van SH  în valoare de 20.000 de euro, înmatriculat pe firma Eurodesign Consulting a lui Ioan Chirica,  automobilul  Skoda Octavia deținut succesiv de firma Media Rom Grup (deținută de Ioan Melinte) și de firma la care unic asociat este Ioan Chirica, fratele primarului, automobilul Mercedes GLE, de 60.000 de euro aflat în proprietatea firmei Lacta Han Prod (a soacrei lui Mihai Chirica, Maria Popa) sunt automobilele familiei Chirica, văzute mereu  în zona  Platoul Însorit din Galata.

Mihai Chirica știe că este mai bine să ai mai multe undițe la pescuit. Deși se spune că edilul este membru PNL, Mihai Chirica s-a apucat să construiască între două vile și un partid politic

Partidul Pro Iaşi îi are ca membri fondatori, conform legii, pe Oana Ancuța Macovei (fiica “aghiotantului” lui Mihai Chirica, Vasile Tiron, director executiv la Primăria Iaşi, fost lucrător MAPN),  Costică Adrian Mititelu și Marius Cardasi. Partidul are sediu într-o locaţie centrală, de lux, într-un spațiu oferit de Bogdan CIUHODARU (partener vechi de afaceri şi combinaţii cu Mihai Chirica)  pe Blvd INDEPENDENȚEI.

Citeste si   Va fi CONSTRUITĂ o nouă GRĂDINIȚĂ cu fonduri EUROPENE, în zona Bucium

Primarul Mihai Chirica  a investit, bani publici, evident, în amenajări de spaţii pentru partid, în bannere uriaşe (unul singur are circa 8 m), în plină pandemie de COVID-19.

Faptul că beneficiază de un spațiu gratuit de la un apropiat este dovada că Mihai Chirica pleaca pe drumul electoral cu un mare avantaj față de alți competitori care trebuie să-și închirieze spațiu de campanie, asta dacă se strică ”prietenia cu PNL”.

Se spune că Mihai Chirica ar avea o preferință pentru crame-pivnițe unde să discute cu apropiații multe din afacerile sale politice și nu numai, departe de ochii și urechile curioșilor. Cel puțin proprietatea de la Frasin, proprietatea pe care a donat-o fiicelor sale și noua proprietate în care s-a mutat de curând  în ”Platoul Însorit” au vestitele ”pivnițe-crame”.

 Cert este, că începând din 2004, Mihai Chirica a început să acumuleze avere, mai ales în sfera imobiliară, mai ales după 2012, când a intrat în politica ieșeană : consilier local  (2012), viceprimar (2012) și Primar în Iași (interimar în 2015, ales în 2016).

Totuși, indiferent ce partid și-ar aroga câștigarea Primăriei Iași, cert este că grupul economico-politic misterios fondat de Mihai Chirica are toate șansele să facă legea în Iași.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ