Aproximativ 200 de membri de sindicat ai USLIP IAŞI (afiliat la FSLI) au anunțat PROTEST în faţa Prefecturii Iaşi.
Prefectul Marian Șerbescu a ieșit în fața manifestanților și i-a invitat la discuții.
Deși își anunțaseră prezența la manifestații câteva sute de persoane, foarte puține au mai ajuns la amiază în fața Prefecturii din cauza vremii nefavorabile.
„Am primit delegația protestatarilor, reprezentanții USLIP IAȘI, care reprezentanți ai sindicatelor învățământului preuniversitar solicită achitarea în integralitate a hotărărilor judecătorești.
Li s-a dat o sumă din sumele aferente. A rămas o restanță de aproximativ 5,6 milioane de lei care acoperă toate aceste hotărări judecătorești. Vom face toate demersurile pentru achitarea acestei sume”, a declarat Marian Șerbescu, Prefectul Iașului pentru redacția ziarului „Bună Dimineața Iași”.
“Nemulţumirile angajaţilor din învăţământ vizează neonorarea promisiunilor cuprinse în programul de guvernare al actualei puteri şi mai ales faptul că se vor primi doar 65% din sumele aferente hotărârilor judecătoreşti în luna decembrie 2017”, precizează reprezentanții USLIP.