Share

Cătălin BULGARIU, directorul Aeroportului IAȘI: “Blue Air își continuă zborurile pe Aeroportul Iași”

Discuţiile purtate vineri (15.11.2019), la Casa Pătrată între reprezentanţii Blue Air, președintele Consiliului Județean, Maricel Popa şi conducerea Aeroportului s-au încheiat lăsând situația incertă.
După discuția intensă de la Casa Pătrată, directorul general al Aeroportului Iași, Catalin BULGARIU, a susținut o conferinţă de presă, unde a discutat situația Blue Air de la IAȘI.
Bulgariu a precizat că operatorul de zbor va rămâne în continuare la Iaşi, în ciuda presiunilor tot mai mari de a plăti fără întârziere taxele de utilizare a infrastructurii aeroportuare.

Blue Air nu achită la timp, dar își continuă zborurile la IAȘI

În conferința de presă susțină de directorul Aeroportului, acesta a ținut să menționeze că Blue Air nu pleacă de la Iaşi, cel puţin, nu acum. El a adăugat însă că trebuie respectate obligaţiile contractuale în materie de plăţi.
Bulgariu a precizat că obţinerea banilor datoraţi de Blue Air se face doar prin instanţă sau prin negocieri foarte grele.

Citeste si   Președintele Poloniei, Andrzej Duda, are Covid-19. Țara a intrat în ”zona roșie”

Contractul dintre regia ieşeană şi Blue Air a fost încheiat în 2015

Anul trecut, conducerea Aeroportului a adăugat o clauză la contract care a privat compania românească de un discount important. Conducerea Blue Air nu a acceptat modificarea contractului. Într-o adresă către şefii regiei şi cei ai Consiliul Județean Iași, din 14 noiembrie, compania respinge sumele imputate într-o somaţie a Aeroportului Iaşi.
Directorul general al Aeroportului a susţinut că datoriile de acum sunt mai mici decât cele din 2017 şi din 2018, deci „nu e cel mai potrivit moment pentru o ruptură a relaţiilor comerciale”

Citeste si   LEGILE PUTERII | Medicul Cristian Oancea: ”Noi am refuzat un copil de 10 ani și mi s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri”

Maricel POPA, președintele Consiliului Județean Iași: “Dezvoltarea aeroportului nu trebuie să devină subiect de campanie”

Președintele Consiliului Județean, Maricel POPA, și-a exprimat opinia referitoare la situația Blue Air de la Iași. Popa a publicat pe pagina sa de facebook, o declarație în urma discuției cu cei din cadrul Blue Air.

“Împreună cu directorul Aeroportului Internațional Iași, Cătălin Bulgariu, am luat parte la o întâlnire cu reprezentanții companiei aeriene Blue Air, pentru a soluționa, prin discuții și o analiză pertinentă, litigiul de natură economică dintre aerogara și operator.

Îmi exprim încrederea că în urma discuțiilor colaborarea aceasta va intra în normal, fiind deopotrivă mâhnit de faptul că unii politicieni au folosit subiect ca temă de campanie, fără a ține cont că-i dezinformează pe cetățeni, că astfel de zvonuri duc la scăderea credibilității aeroportului și afectează practic propria comunitate!

Consider că trebuie să oprim știrile false cum este cea care vorbește despre relocarea Blue Air, asumându-ne responsabilitatea pentru informațiile pe care le lansăm în spațiul public și fiind responsabili!

Dezvoltarea aeroportului nu trebuie să devină subiect de campanie! Dezvoltarea aeroportului trebuie susținută indiferent de culoarea politică”, a declarat Maricel POPA, președintele Consiliului Județean Iași, pe pagina sa de facebook.

Citeste si   Scenariul ROȘU în județul Dâmbovița: RESTRICȚII, de duminică, în Târgoviște și Aninoasa și în alte localități

Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ