Rovinieta pentru camioane și dube s-a scumpit. CNAIR a anunțat prețurile majorate ale rovinietelor

Rovinieta pentru camioane și dube s-a scumpit. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că majorează tarifele pentru rovinietă. În unele cazuri, prețul rovinietei crește de până la trei ori, în timp ce tarifele pentru anumite categorii de vehicule, printre care și autoturisme, rămân neschimbate.

Rovinieta pentru vehiculele de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată între 3,5 şi maximum 7,5 tone crește de la 4 la 12 euro pentru o zi. Taxa de drum s-a majorat de la 16 la 30 de euro pentru șapte zile, de la 32 la 60 de euro pentru 30 de zile, de la 92 la 171 de euro pentru 90 de zile şi de la 320 la 600 de euro pentru un an.

Modificările constau în majorarea tarifului zilnic la 12 euro, netranspus nici până în prezent şi recalcularea tarifelor pentru celelalte perioade de valabilitate. La ora actuală, din cauza netranspunerii tarifului zilnic de 12 euro, există riscul deschiderii procedurii de infringement împotriva României”, se arată într-un comunicat emis luni de CNAIR.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ