Share

Informaţia a fost publicată pe site-ul instituției luni noapte, deși conducerea unităţii precizează că îmbolnăvirile în rândul personalului medical au apărut în urmă cu câteva zile, potrivit Agerpres.După aflarea rezultatelor, au fost închise Secţia chirurgie şi Bloc operator și s-au aplicat toate măsurile de dezinfecţie şi asepsie.

Reprezentanţii conducerii unităţii spitaliceşti mai precizează că ambulatoriul de specialitate şi laboratorul de analize sunt, în continuare, funcţionale, consultaţiile şi investigaţiile desfăşurându-se conform planificărilor existente.

Citeste si   VIDEO Petrecere ilegală în Roman. Zeci de pensionari prezenți

 » citește mai departe


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ