Clinica de Neurochirurgie a Spitalului de Urgență ”Prof. Dr. N Oblu” este singurul centru din sud estul Europei care poate pregăti medici în chirurgia spinală

Secția a fost acreditată în acest sens de către AO SPINE, cea mai mare organizație mondială din domeniul educației și promovării excelenței în traumatologia și patologia sistemului musculo-scheletal.

O asemenea recunoaștere din partea unei organizații mondiale în domeniul sănătății cum este Asociația O SPINE ne onorează. Tot ce s-a întâmplat în spital în ultimii ani a fost un efort încununat acum de succes, iar faptul că am ajuns până aici ne dă încredere că putem continua în aceeași notă. Nu e simplu să fii pe locul întâi, este o onoare dar și o obligație”, a spus dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. N Oblu”.

Acreditarea Clinicii de Neurochirurgie drept centru de pregătire reprezintă un pas important atât pentru medici, cât și pentru pacienții care vor beneficia astfel de cele mai moderne tratamente existente în lume.

În clinica noastră vor putea fi școlarizați în medicina spinală specialiști din întreaga lume. Este o bucurie pentru noi să fim acceptați în această organizație academică, e o certificare a faptului că toți pacienții sunt și vor fi tratați după anumite standarde de calitate care funcționează peste tot în comunitatea europenă”, a spus dr. Cezar Popescu, directorul medical Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. N Oblu”.

În ultimul an, s-au făcut investiții vizibile la Neurochirurgie, începând de la condițiile de spitalizare și până la dotarea cu cea mai modernă aparatură medicală existentă în lume. Toate acestea și faptul că aici lucrează cei mai buni specialiști au ca rezultat această recunoaștere, această acreditare. Nu putem fi decât mândri că numele unui spital subordonat Consiliului Județean și cele ale medicilor de aici vor ajunge peste tot în lume și că profesioniștii de aici pot oferi aceleași servicii ca și cei care lucrează în cele mai renumite clinici de profil de pe glob”, a menționat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

            AO SPINE este o organizație internațională cu peste 200 de mii de membri

Ne mândrim că vor veni medici din toată lumea să învețe de la noi. Procesul de învățare funcționează în ambele direcții. Îi învățăm pe alții și noi, la rândul nostru, putem merge în alte centre să acumulăm cunoștințele de care avem nevoie pentru a ne specializa”, a precizat Bogdan Costăchescu, medic primar neurochirurg.

Primele cursuri vor avea loc la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului ”Prof. Dr. N Oblu” din Iași începând din luna mai.

LĂSAȚI UN MESAJ