Share

În această seară (2 noiembrie 2020), Spitalul modular de la Lețcani va primi stația de oxigen necesară secție ATI.  Spitalul deține 48 de paturi de terapie intensivă destinate infecției cu Covid-19. De miercuri, 4 noiembrie 2020, spitalul suport de la Lețcani va primi, primii pacienți pe secția de Terapie Intensivă.

„Fabrica de oxigen existentă în momentul de față aprovizionează, și noi am verificat parametrii, un număr de 24 de paturi din cele 48 existente la secția de Terapie Intensivă destinată persoanelor infectate cu COVID-19. Această fabrică are nevoie de o rezervă, pentru că în toate spitalele care au Terapie Intensivă aprovizionarea principală cu oxigen are o rezervă pentru cazul în care apare o defecțiune.

În momentul de față, noi suntem exact în situația de a amplasa această rezervă de oxigen, care va ajunge în Iaşi în cursul acestei seri, iar mâine muncitorii care ştiu să facă şi racordurile acestei staţii vor lucra la acest lucru şi speram să fie finalizată lucrarea. Sper ca miercuri să putem primi pacienţi la Terapia Intensivă de la Leţcani.”, a declarat Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

Mai mult, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași a precizat faptul că, de astăzi echipa de medici a spitalului se va mări cu încă trei medici tineri, specialiști în ATI.

„Avem echipă completă: specialist în ATI, medic, de asemenea asistente, infirmiere care să rămână să lucreze atât în centru, dar și în secția de Terapie Intensivă de la spitalul de la Lețcani”, menționează medicul Carmen Dorobăț.

Din ce în ce mai mulți pacienți ajung la spiatale în stare gravă, deoarece stau prea mult timp acasă sau au alte comorbidități.  Medicii îngrijorați trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că numărul cazurilor de Covid-19 crește într-un ritm alert.

„Astăzi am văzut rata de pozitivare, destul de mare, aproximativ de 40%, ceea ce însemnă o transmitere comunitară deosebit de intensă. La Spitalul de Boli infecțioase erau 20 de locuri libere pentru pacienții confirmați, dar numai două cu posibilitatea administrării de oxigen. La Lețcani, dimineață erau 15 locuri libere, iar cu posibilitatea administrării de oxigen din concentratoare avem un număr de 22.

Mai există posibilitatea administrării de oxigen, dar nu într-un număr suficient de mare cât să putem sta noi liniștiți și în spitalele de suport Covid-19. Vreau să cred că toţi cetăţenii judeţului Iaşi vor înţelege că trebuie să dea atenţie măsurilor de protecţie pentru că suntem într-un moment în care această infecţie se transmite deosebit de activ”, a mai declarat Carmen Dorobăț, manager la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.


Share
Citeste si   (P) MARICEL POPA, președintele PSD IAȘI: „IAȘUL a fost CĂLCAT în picioare de guvernul LIBERAL!”
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ