Share

Contractul de finanțare din fonduri europene pentru construirea Spitalului Regional de Urgență din Iași a fost semnat. Unitatea spitalicească ar putea deveni o realitate abia în 2026.

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion ȘTEFAN, a declarat, că au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene pentru construirea celor trei spitale regionale – Iaşi, Cluj şi Craiova. Ion Ștefan a explicat că finanțarea a fost aprobată de Comisia Europeană pentru toate cele trei obiective.

”Suntem în discuţie pentru finanţarea a trei spitale regionale – Iaşi, Cluj şi Craiova. Pentru aceste trei spitale regionale au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene, au fost înaintate documentaţiile către Comisia Europeană. Comisia Europeană a aprobat finanţarea pentru toate trei.

Ceea ce am făcut noi în cadrul lucrărilor publice a fost recunoscut ca fiind un lucru foarte bun şi odată cu semnarea acestor contracte de finanţare între Ministerul Lucrărilor Publice şi Ministerul Sănătăţii, implementarea acestor proiecte s-a transferat la Ministerul Sănătăţii”, a declarat ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.


Share
Citeste si   WEBINAR despre impactul COVID – 19 ASUPRA agribusiness – ului ROMÂNESC
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ