PSD a modificat legea privind starea de alertă dispusă de Guvern. Autoritățile locale sunt repuse în drepturi, pot demite sau pune în funcție directori de spitale. De asemenea, PSD a stabilit că Guvernul trebuie să pună la dispoziția primarilor măști gratuite care vor ajunge la cei nevoiași. Pe de altă parte, obligativitatea purtării măștii se păstrează, informează Realitatea PLUS.Birourile reunite au aprobat, marţi, scrisoarea premierului Ludovic Orban prin care transmite Hotărârea Guvernului nr. 394/18.05.2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.Potrivit legii, starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, şi nu poate depăşi 30 de zile, însă, pentru motive temeinice, poate fi prelungită pentru încă 30 de zile. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului.Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare.

Citeste si   Bogdan COJOCARU, copilul de suflet al lui Maricel POPA are păreri! PSD se duce în DERIZORIU

Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ