Share

Universitatea ''Ştefan cel Mare'' din Suceava (USV) a câştigat o medalie de platină şi patru de aur la cea de-a doua ediţie a Salonului de inventică International Invention & Trade Expo (ITE) de la Londra, la care a participat în perioada 10-11 septembrie.

Potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES de Biroul de presă al USV, instituţia academică a prezentat patru invenţii ale cadrelor didactice şi doctoranzilor care activează în cadrul Centrului de Inventică “Dorel Cernomazu” al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor.

Citeste si   141 de copii au fost  PREMIAȚI în cadrul Campaniei ”Susținem Performanța” Ediția a III-a 2020! Georgeta CREȚULEAC: „Pe măsură ce noi devenim RĂDĂCINI, copiii devin ARIPI și de ei va depinde VIITORUL nostru!”

Cea mai apreciată invenţie, ''Automatic ice remover device for aerial power lines'', propune o soluţie de deschiciurare a liniilor electrice aeriene şi a primit o medalie de platină şi una de aur,

 » citește mai departe


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ