Share

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava și-a suspendat activitatea începând cu data de 09.10 (n.r.) până la data de 23.10.(n.r.).

Această decizie a fost luată în urma întrunirii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, în care s-a luat în vedere incidența cazurilor de infectare cu Covid-19 care a ajuns la 1,56 la mia de locuitori, iar Comitetul a hotărât suspendarea activităților cu publicul în instituțiile de spectacole.

Directoarea de spectacole Oana Mihăescu a declarat pentru reporterii de la Ziarul „Bună Dimineața Suceava” faptul că teatrul în sine nu s-a închis, iar cei din cadrul instituției au tot felul de activități pe care continuă să le facă și nu se stă acasă.

Citeste si   GCS: 3.855 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore - 19.292

„Ne cerem scuze tuturor celor care au cumpărat bilete, dar banii se restituie”

Practic deciziile nu au fost luate de către noi, au fost luate de către organele locale competente. În urma întrunirii a Comitetului de Urgență a Municipiului Suceava, a hotărât suspendarea activităților cu publicul în instituțiile de spectacole în perioada 9-23 Octombrie. Este vorba despre toate instituțiile de spectacole din Suceava nu doar de noi și este vorba doar despre activitatea cu publicul.

Teatrul nu s-a închis, noi funcționăm, avem tot felul de alte activități pe care continuăm să le facem, deci nu stăm acasă.

Ca urmare pe data de 09.10. am fi avut un spectacol pe care trebuia să îl prezentăm, a fost anulat, este vorba de „Orașul”, era chiar un spectacol invitat care venea de la Iași, nici la Iași lucrurile nu sunt deloc în regulă și atunci e greu să îl și reprogramăm. În principiu noi vrem acest lucru doar că nu știm exact când, este o mare necunoscută această situație.

„Cei care au cumpărat on line, solicită restituirea contra valorii pe www.blt.ro”

 

Citeste si   Valentin POPA, rectorul USV: ”Succesul și DINAMICA universității se datorează COLEGILOR, studenților și ABSOLVENȚILOR noștrii”

Oana Mihăescu a mai declarat că cei care au cumpărat bilete de la casierie, pot merge la teatru și li se vor restitui banii în funcție de cum dorește fiecare, doar ca trebuie să anunțe care variantă preferă.

Totodată, directoarea de spectacole a mai declarat că știe că aceste evaluări se fac din 14 în 14 zile, iar lucrurile se pot schimba și își dorește să se schimbe în bine și să poată redeschide porțile teatrului.

„Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava, a reușit să aibă un singur spectacol în interior de când s-au redeschis teatrele. Este mult spus „s-au redeschis” pentru că ele n-au apucat să se redeschidă.

Nu am avut nici un caz semnalat, nu este nici o problemă sanitară în sala noastră, dar ne supunem deciziilor luate la nivel local”, a mai declarat Oana Mihăescu pentru Ziarul Bună Dimineața Suceava.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ