Share

Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției și SMURD Iași au fost solicitate să intervină după ce o femeie din comuna Dancu s-a blocat în locuință și a încercat să se sinucidă

În urma apelului la 112, pompierii au fost anunțați că din apartamentul femeii, situat la etajul trei, mirosea a gaz metan. Vecinii acesteia au sesizat mirosul și au închis conducta de gaz de pe casa scării, pentru a evita producerea unei explozii. Echipajele ajunse la fața locului au precizat că femeia, în vârstă de 44 de ani, a dat foc la covor și și-a tăiat venele. Aceasta a fost dusă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iași, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.

Citeste si   Camelia GAVRILĂ, Mihai CHIRICA și trecutul POLITIC pe care-l vor UITAT

“A început tratamentul, a fost adusă în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon, unde s-a identificat o intoxicație cu fum, intoxicație cu medicamente și o tentativă de suicid prin prezența plăgilor la nivelul antebrațelor care, însă nu i-au pus viața în pericol. Pacienta a fost tratată în urgență și internată în clinica medicală cu profil de toxicologie. În acest moment este stabilă și conștientă.

Citeste si   Nou FOCAR de COVID-19 în MIROSLAVA! 11 persoane au fost testate POZITIV

Pacienta a fost diagnosticată cu un sindrom depresiv pentru care va fi nevoie mai departe să facă tratament și consult de specialitate în psihiatrie.” – declarat Diana Cimpoesu coordonator UPU SMURD Iasi


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ