În cadrul rubricii „Agenda primarului” ne propunem să venim în sprijinul unităților administrativ teritoriale în vederea dezvoltării mediului rural de la nivelul județului Iași.

Săptămâna aceasta ne aflăm în comuna Țigănași și discutăm cu primarul comunei, Iulian CHIRILĂ.

REP: Cum v-ați putea descrie comuna? Ce ar trebui să știe cititorii despre comuna dumneavoastră?

Primar Iulian CHIRILĂ: Comuna Ţigănaşi este situată în estul Judeţului Iaşi şi se învecinează la nord cu comuna Probota, la est cu comuna Victoria, la sud cu comuna Popricani, la vest și nord-vest cu comunele Movileni și Vlădeni. Comuna are centrul administrativ în satul cu acelaşi nume și are în componenţă satele: Ţigǎnaşi, Carniceni, M. Kogălniceanu și Stejarii.

Populaţia comunei Ţigănaşi se ridică, conform INS (iulie 2017), la 4826 de locuitori, iar conform cadastrului  financiar din anul 1991, suprafața totală a comunei este de 6.440 ha.

La ora actuală comuna Țigănași, putem spune că se integrează în tiparul unei comune europene, iar la baza acestei schimbări stau investițiile derulate în ultimii ani

A fost reabilitată infrastructura rutieră, prin modernizarea celor doua drumuri, respectiv drumul județean DJ 282 C și drumul național DN 24 C, a fost reabilitat iluminatul public stradal, a fost inființată rețeaua de apa și canalizare, toate acestea oferind cetățenilor  confort și condiții mai bune de viață.

Totodată  a fost modernizată infrastructura școlară și de sănătate, prin reabilitarea și modernizarea școlilor din comună și a dispensarului medical uman aflat în localitatea Țigănași, oferind cetățenilor  servicii medicale de bună calitate.

REP: Care este bugetul comunei pentru anul în curs? Cum răspunde această valoare necesităților pe care comuna le are?

Primar Iulian CHIRILĂ: Bugetul Comunei Țigănași pe anul 2019, este 12.746.120  lei, format din 12.155.820 lei venit anual + 590.300 lei excedent. Ținând cont că în prezent comuna Țigănași  are în derulare cinci proiecte a căror  valoare totala este de 8.944.520 lei, din care cofinanțarea de la bugetul local este  de 1.604.390  lei.

Consider că bugetul alocat este insuficient  pentru acoperirea cheltuielilor  preconizate pentru acest an, drept pentru care ne vedem nevoiți să căutăm și să accesăm în continuare fonduri alocate de minister sau din surse externe de finanțare.

Toate informațiile referitoare la buget sunt publice și sunt aduse la cunoștință cetățenilor prin mijloacele agreate (media online, media scrisă, întâlniri cu cetățenii, etc.)

REP: Ne puteți face o scurtă descriere a proiectelor pe care le aveți în implementare? Vă rugăm să vă referiți la domeniu, valoare, termen de finalizare și sursa de finanțare.

Primar Iulian CHIRILĂ: În prezent avem în derulare 5 proiecte, din care trei  prin PNDL și  două  prin fonduri europene (AFIR):

  • Construire cabinete medicale, farmacie, locuința de serviciu, împrejmuire și racord utilități în sat Mihail Kogalniceanu, comuna Țigănași, județul Iași, cu o valoare totală de 083.790 lei, dintre care 660.800 lei de la bugetul de stat și 422.990 lei de la bugetul de stat, cu termen de finalizare în anul 2020.
  • Modernizare drumuri sătești în comuna Tigănași, județul Iași, cu o valoare totala de 4 668 080 lei, din care 4.474.300  lei de la bugetul de stat și 193.770  lei de la bugetul de stat, cu termen de finalizare în anul 2020.

Educația, sănătatea și infrastructură domenii cheie în concepția și planificarea proiectelor în comuna Țigănași

  • Reabilitare bloc de locuințe sociale în sat Țigănași, comuna Țigănași, județul Iași – cu o valoare totală de 956.590 lei din care 2.482.730 lei de la bugetul de stat și 473.850  lei de la bugetul de stat, cu termen de finalizare în anul 2020.
  • Modernizarea, renovarea și dotarea caminului cultural din localitatea Țigănași, comuna Țigănași, județul Iași – cu o valoare totală de 2.568.960 lei, din care 1.743.340 lei fonduri nerambursabile prin AFIR și 825.620 lei de la bugetul de stat, cu termen de finalizare în anul 2020.
  • Construire spațiu de joacă și agrement pentru copii în satul Carniceni, comuna Țigănași, jud. Iași – cu o valoare totală de 690 lei dintre care 305.450 lei  sunt fonduri nerambursabile prin AFIR și 318.240  lei de la bugetul de stat, cu termen de finalizare în anul 2020.

REP: Ce planuri de investiții aveți în pregătire (dotări, modernizări, construcții)?

Primar Iulian CHIRILĂ: Pentru viitor  ne dorim să demarăm o serie de proiecte, parte din ele aflându-se deja în evaluare în vederea  contractării, printre  care  aș menționa: Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de viituri în comuna Țigănași, Județul Iași, proiect depus la Compania Națională de Investiții, cu o valoare totala de 4.994.083,93 lei inclusiv TVA. Finalizarea lucrărilor de reabilitare și eficientizare a iluminatului public în comuna Tigănași și Realizarea unui  sistem de supraveghere video în localitățile comunei Țigănași.

Iulian CHIRILĂ: „Noi suntem o echipă care formează nucleul asistenței sociale comunitare, la care persoanele în dificultate vor putea apela în caz de necesitate”

REP: Care este gradul de implicare al Primăriei pe care o conduceți în viața comunității sub aspect social?

Primar Iulian CHIRILĂ: Primăria sprijină familia în scopul asigurării integrității ei, precum și menținerea copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dezabilități în cadrul familiei și în comunitate. S-a înființat un centru de zi pentru copii, care să  prevină separarea acestora de familii, prin  asigurarea unei mese calde pentru cei 25 de copii care frecventează centrul, servicii de consiliere psihosocială individuală și de grup și activități de recreere și socializare.

Împreună cu specialiștii din domeniul asistentei sociale din cadrul Primăriei contribuim la crearea condițiilor pentru o viață decentă, activă, pentru o viață mai bună împreună.  Încercăm să demonstrăm că problema persoanei în dificultate nu este doar personală, ci a comunității în întregime.

Noi suntem o echipă care formează nucleul asistenței sociale comunitare, la care persoanele în dificultate vor putea apela în caz de necesitate.

REP: Puteți oferi câteva detalii despre activitățile cultural-artistice sau poate chiar sportive care se desfășoară în comuna dumneavoastră pe parcursul anului?

Primar Iulian CHIRILĂ: Primăria Țigănași acordă o atenție deosebită desfășurării activităților culturale în cadrul comunei, activități organizate atât de Școala Gimnazială ”Costache Antoniu” cât și de Biblioteca Publică Țigănași.

Anual la Țigănași se desfășoară Zilele Comunei sub genericul “La noi la Țigănași”, moment desfășurat la 15 august, prilej de sărbătoare pentru toți locuitorii, inclusiv pentru cei veniți în concediu din străinătate.

Anul acesta, conform tradiției în ziua de Înălțare vor fi sărbătoriți Eroii Neamului, prin slujba de pomenire, depunere de coroane și momentele artistice propuse de către elevii școlii.

Primăria Țigănași participă activ la Simpozionul de Arheologie, găzduit de Școala Gimnaziala “C. Antoniu”, structura Carniceni  și organizat de către d-l  prof. Iulian Grădinaru.

„Pentru a readuce în prim-plan tradițiile și obiceiurile uitate în lăzile de zestre ale bunicilor la 31 decembrie, în fiecare an, se organizează festivalul “Datini și obiceiuri  – La noi la Tiganasi” – festival deja consacrat, la care participă grupuri de tineri din toate cele 4 sate componente ale comunei, propunând publicului tradiții precum: Capra, Căluții, Ursul, Colinde”

În cadrul Bibliotecii  a fost înființat Clubul de teatru “Urmașii lui Antoniu”, format din elevi Școlii Gimnaziale “C. Antoniu”, structura Carniceni și Structura Țigănași., coordonat de bibliotecarul Adela Josanu-Pipirig și învățătoarea Mihaiela-Adriana Nicolau. La doar câteva  luni de activitate acesta a participat la 2 concursuri interjudețene câștigând urmatoarele premii:

  • Premiul II, special pentru costume și deco r- concursul “O mască râde, una plânge”
  • Premiul pentru cel mai bun spectacol și alte diplome – concursul “Sub Reflector”.

REP: Cum apreciați relația cu autoritățile județene? În ce măsură ați beneficiat de sprijin din partea acestora?

Primar Iulian CHIRILĂ: Avem o colaborare  foarte bună cu autoritățile județene și centrale, ea bazându-se pe o strânsă  comunicare și relaționare  eficientă, atât în desfășurarea activităților  cotidiene cât și a celor pe termen mediu și lung.

Am fost susținuți în obținerea de fonduri  de la MDRAP, atât pentru proiectele depuse pe PNDR etapa I, cât și PNDR etapa II.

RRP: Domnule, Primar, va urăm mult succes și vă mulțumim pentru amabilitatea de a ne răspunde întrebărilor adresate.

LĂSAȚI UN MESAJ