ideall.ro

Evenimentul Întalnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși 2017 care a adunat fețe bisericești din toată lumea a fost un prilej pentru Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan de a oferi distincția “Crucea Moldavă”, distincție care poartă cea mai mare însemnătate în Mitropolia Moldovei și a Bucovinei.

Aceasta a fost acordată la 5 tineri olimpici care au obținut rezultatea exceptionale la concursurile internationale. IPS Părinte Teofan  a evidențiat în cadrul discursului sau faptul că atitudinea cea mai potrivită pentru un tanăr întruneste atât inteligența cât și smerenia.

Cu acest prilej Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a adus mulțumiri părintilor și dascalilor care le-au  indrumat pasii celor inzestrati de Dumnezeu cu inteligenta fapt prin care se demonstreaza ca stradania lor a dat roade.

La finalul slijbei, unul dintre oficialii prezenti la eveniment, consilierul presidential Sergiu Nistor a adus in atentia celor prezenti aspectul dezvoltarii spirituale si integrarii sociale a tinerilor sustinut de eforturile Bisericii Ortodoxein conformitatea cu valorile promovate de aceasta .

evomag.ro

LĂSAȚI UN MESAJ