ideall.ro

Conform ultimelor date oficiale, ieșenii au ajuns să ridice un salariu mult mai bun față de alte zone și chiar peste media pe întreaga Românie

Spre exemplu, la nivel de salarii, media din Iași, de 2.978 lei, este mai mare față de cea din Timiș, unde un angajat primește 2.915 lei. De asemenea, în ceea ce privește salariile, Iașiul se plasează peste alte zone, printre care se numără: Constanța și Brasov. Județul Iași se află doar sub București (3.763 lei), Cluj (3.236 lei) și Ilfov (3.118 lei), acestea fiind singurele regiuni unde media salarială a fost mai ridicată decat cea din Iași.

Informațiile furnizate de Institutul Național de Statistică arată că media salarială pe țară a fost în ianuarie 2019 de 2.936 lei, în timp ce Iașul a avut o medie de 2.978 lei. Iar asta nu e tot!

Judetul Iași se situează ceva mai bine în raport cu celelalte județe din Moldova

De pildă, în județul Suceava, salariul mediu net a fost de 2.406 lei, în timp ce la Botoșani remunerația lunară a fost în luna ianuarie 2019 de 2.507 lei, relatează BZI.RO. În județul Bacău, un salariat a obținut o remunerație neta lunară de 2.627 lei. La Vaslui, un angajat a primit în medie un salariu lunar net de 2.431 lei.

„Efectivul de salariati din judetul Iasi la data de 31.01.2019 a fost de 173.206 persoane, în crestere cu 4.713 persoane fata de luna corespunzatoare din anul 2018 si cu 1.627 persoane comparativ cu sfârsitul lunii decembrie 2018.

În luna ianuarie 2019, câstigul salarial mediu nominal brut în judetul Iasi a fost de 4.912 lei, adica cu 20,3 la suta fata de luna ianuarie 2018, iar cel mediu net de 2.978 lei, cu 21,4 la suta mai mult fata de luna ianuarie 2018.

Comparativ cu luna anterioara, respectiv decembrie 2018, s-a înregistrat o majorare a câstigului net cu 5,2 la suta si a câstigului brut cu 3,8 procente. Fata de media pe tara, câstigul salarial mediu net din judetul Iasi, realizat în luna ianuarie 2019, a fost mai mare cu 1,4 la suta”, a afirmat Ciprian Iftimoaei, directorul adjunct al Directiei Judetene de Statistica Iasi, conform sursei citată mai sus.

În sectorul de agricultură, silvicultură și pescuit, salariul mediu net a crescut cu 20,4% în luna ianuarie 2019 în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut

Pe partea de industrie și construcții, media salarială a crescut cu 22,7 procente față de ianuarie 2018. Și la capitolul servicii s-a întâmplat același fenomen: media salarială a crescut cu 22 procente.
Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în sectorul construcțiilor, unde salariul net a crescut cu 25 procente. Și în sectorul hotelurilor și restaurantelor media salarială a crescut cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ