ideall.ro

Un preot care s-a urcat la volan beat a provocat o nenorocire marţi seară, în Suceava

Ameţit bine de aburii alcoolului, George Ionuţ Apetrei a scăpat maşina de sub control şi a intrat în plin două femei care mergeau pe margine unui drum din Mitocu Dragomirnei. După impactul devastator, preotul a fugit acasă.

Autoutilitara Volkswagen pe care a condus-o în momentul în care a produs accidentului a fost găsită în curtea locuinţei acestuia, după aproximativ o oră. Maşina era avariată. Poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest, rezultând concentraţia de 0,88 mg per litru alcool pur în aerul expirat.

Din primele cercetări rezultă că preotul George Ionuţ Apetrei, de la parohia „Sf. Mucenic Gheorghe” – Mitocu Dragomirnei 2, în timp ce se deplasa pe drumul județean 208D pe direcţia dinspre Mitoc spre Suceava, a acroşat două femei care circulau pe acelaşi sens în faţa sa, una de 41 de ani, iar cealaltă de 59 de ani.

Una dintre femei, cea în vârstă de 41 de ani, era în stop cardio-respirator şi în scurt timp a fost declarată decedată.

LĂSAȚI UN MESAJ