Share

Patru transplante renale au fost efectuate în ultimele 24 de ore de medicii din Centrul de Transplant Renal din cadrul Spitalului ‘‘Dr.C.I.Parhon” din Iaşi.

”Rinichii au fost transplantați în cursul nopții de duminică spre luni”

”Este o activitate foarte intensă în aceste zile la Spitalul Parhon, în conditiile în care este singurul centru din țară care continuă activitatea de transplant de rinichi.

În cursul gărzii de ieri o echipa de medici urologi de la Spitalul Parhon s-au deplasat la București pentru a preleva rinichii unei persoane aflate în moarte cerebrală și pentru a-i aduce la Iași. Rinichii au fost transplantați în cursul nopții de duminică spre luni” a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului dr. Ionuţ NISTOR. 

“În momentul de faţă mai există alţi doi pacienţi pentru transplant. Primul este deja în sala de operaţie, al doilea urmează să între. Ei sunt beneficiarii unui alt donator, din Oradea.

Şi pentru aceşti pacienţi este un efort care se face din partea echipei chirurgicale şi echipei de transplant pentru a le da o nouă şansă la viaţă“, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon din Iaşi.

Citeste si   (P) PSD Iași: ”Ciocoii de ieri, LIBERALII de azi! Cresc taxele și IMPOZITELE locale în primăriile CONTROLATE de PNL-iști”

Beneficiarii transplantului sunt doi bărbați, de 26, respectiv 45 de ani, ambii cu dializă internați în Spitalul Parhon

“S-a făcut al şaptesprezecelea transplant renal de anul acesta. E o serie consecutivă de două recoltări de la cadavru. Vorbim de pacienţi donatori, pentru care le suntem recunoscători familiilor din Oradea şi din Bucureşti.

Acest gest de umanitate dă o şansă în aceste condiţii de criză pacienţilor să îşi reia o viaţă normală. Aceste intervenţii sunt un efort absolut colosal al echipei de chirurgi. O echipă de tineri chirurgi urologi care s-au deplasat cu ambulanţa la Bucureşti, au recoltat rinichiul acolo, l-au adus aici. Imediat ce au ajuns au intrat cu alţi colegi de-ai lor în sală şi au operat până în toiul nopţii.

Au plecat acasă, iar în cursul acestei dimineţi s-au apucat de un nou transplant, rinichiul venind aseară în jurul orei 23,00, cu avionul, de la Bucureşti. Deci, practic, sunt chirurgi care au operat non-stop peste 12 ore sau au fost în activitate specifică“, a declarat prof.univ.dr. Adrian Covic.

Alte două transplante renale au fost efectuate în cursul zilei de ieri în cadrul Spitalului “Dr.C.I.Parhon” din Iaşi

Coordonatorul Centrului de Transplant Renal din cadrul Spitalului “Dr.C.I.Parhon” din Iaşi, prof.univ.dr. Adrian Covic, a transmis un mesaj de încurajare și speră că pentru toţi cei patru pacienţi aceste intervenţii să fie o nouă şansă la viaţă.

Citeste si   Vaccinarea ANTI-COVID19 – un pas spre NORMALITATE! Viorel SCPRICARIU: ”UMF Iași s-a implicat, în lupta ÎMPOTRIVA virusului SARS-CoV-2

Reușită acestor intervenții a însemnat mobilizarea tuturor, incluzând medicii rezidenți care au oferit suport medicilor implicați, și continuând cu nefrologi, imunologi, sau laboranți.

“Pacienţii candidaţi au fost în număr de patru la o tură, cinci la altă tură. Toţi au trebuit să fie testaţi, pentru a fi COVID negativi, toţi au fost testaţi pentru a fi compatibili, toţi a trebuit să fie investigaţi în urgenţă, în multiple planuri, fără să intersecteze traseele, fără să existe risc de compromitere virusologică sau imunologică.

Absolut incredibil din punct de vedere al “orchestrei simfonice”. Pot spune că prima pereche deja este bine, complet detubaţi, urinează, sunt într-o situaţie foarte bună. A două pereche aşteptăm să iasă din sală. Cred că deocamdată semnele sunt bune. Suntem obosiţi dar fericiţi”, a declarat prof.univ.dr. Adrian Covic.

Centrul Regional de Transplant Renal din cadrul Spitalului “Dr.C.I.Parhon” din Iaşi este singură unitate medicală din țară care realizează transplante renale în contextul pandemiei de coronavirus.

Citeste si   Maricel POPA, președintele PSD Iași: 1 milion de FAMILII vor beneficia de racordare GRATUITĂ la rețeaua de GAZE!

Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ