Share

Primarul Mihai Chirica a anunțat că valoarea creanței pe care municipalitatea o are de recuperat de la Fortus SA este de aproximativ 87 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de edil în cadrul ședinței Consiliului Local din 31 octombrie.

„Încercăm să recuperăm o creanță foarte mare de la Fortus. Creanța înregistrată la Direcția de Finanțe Publice Locale este de peste 87 de milioane de lei.

Este o sumă importantă pentru municipiul nostru, vorbim de circa 20 de milioane de euro. Pe parcursul mai multor luni am purtat discuții cu toate casele de insolvență care s-au ocupat de această problemă.

Procedura legală este de dare în plată și este scris în lege care sunt obligațiile fiecărei părți. În data de 26 octombrie a fost termen la Tribunalul din Târgu Mureș privind judecarea situației Fortus.

Citeste si   VIDEO l Cea mai bogată comună din ROMÂNIA nu se dezminte! Primarul Dan NIȚĂ asigură dezvoltarea accelerată a localității MIROSLAVA și în anii următori

Noi am trecut și planul de stingere a creanțelor prin dare în plată, iar astăzi se judecă în cameră preliminară solicitarea AVAS care a solicitat strămutarea procesului. Dacă rezultatul final va fi pozitiv, după cum sperăm, mergem până la capăt, plătim datoria față de stat și începem procesul de transfer dinspre Fortus către Primărie.

Dacă rezultatul nu se va duce în acest an îl vom preconiza pe anul viitor. Dacă rezultatul este negativ, fără cale de întoarcere, atunci vom reveni la situația anterioară și ne căutăm dreptate prin altă procedură. Probabil că societatea va intra în faliment și atunci vom fi și noi înscriși la masa credală, în ordinea firească, în vederea recuperării creanțelor”, a afirmat Mihai Chirica.

Citeste si   La UAIC va fi CONSTRUIT un nou cămin STUDENȚESC

Dacă procedura dării în plată va fi finalizată, Primăria ar putea obține de la Fortus SA în jur de 20 de hectare de teren, pe care intenționează să construiască un parc industrial, așa cum prevede și o hotărâre a Consiliului Local din 2014.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ