Share

Acest proiect vizează dinamizarea activității turistice în orașul celor șapte coline, invitând vizitatorul la descoperirea și parcurgerea a șapte trasee tematice care definesc identitatea Iașului.

TRASEUL UNIRII

Traseul Unirii

Realizarea unui traseu al Unirii urmăreşte răsfoirea unor pagini importante din istoria Iașului prin descoperirea unor locuri de memorie ce au contribuit la consolidarea națiunii române.

Pe parcursul traseului sunt puse în lumină obiective care ascund în spatele ferestrelor mituri și legende și ale căror pereți au fost martori ai unor evenimente remarcabile din istoria neamului.

Se abordează cu precădere actul Unirii de la 1859, care își are originile în bătrânul Iași și rolul de Capitală a Rezistenței românești în Primul Război Mondial, de unde provine și motto-ul ,,România s-a născut la Iași”. Vizitatorii sunt invitați astfel într-o frumoasă călătorie în trecutul zbuciumat al fostei capitale a Moldovei.

Traseul propune spre vizitare cea mai veche zonă a Iașului, locul unde s-a exercitat puterea și s-a scris istoria Moldovei vreme de cinci secole – Curtea Domnească de la Iași, ce datează încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun – 1437, în perimetrul actualului Palat al Culturii, simbol absolut al orașului.

Citeste si   VIDEO Incendiu devastator la Câmpulung Muscel, 2 case și 3 mașini făcute scrum

Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a mutat în 1564 capitala Moldovei de la Suceava la Iaşi, fapt a dus la dezvoltarea Curţii Domneşti.

Pe aceste locuri, Mihai Viteazu a realizat uniunea vremelnică a Țării Românești, Ardealului și Moldovei la 27 Mai 1600, ceea ce a întărit mai târziu idealurile de unire ale tuturor românilor.

Tot aici, la 5 ianuarie 1859 i s-a încredințat lui Alexandru Ioan Cuza misiunea de a realiza Unirea Principatelor, ducând astfel la nașterea României moderne.

Spre Ulița Mare, actualul Bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt, se distinge silueta zveltă a Bisericii Sf. Trei Ierarhi, o bijuterie arhitecturală și un adevărat panteon românesc, aici fiind înmormântați domnitorii Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza. În această curte și-a avut începutul și Eteria din 1821- Revoluția de eliberare a Greciei.

Incursiunea prin Piața Națiunii ne va releva Monumentul Unirii în mijlocul hărții simbolice a României Mari de la 1918, clădirea impozantă a Universității de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” unde s-au pus bazele primei instituții de învățământ superior din România la 1860 și primul Muzeu de Științe Naturale din țară, loc al desemnării lui Cuza drept candidat la alegerile unioniste.

Citeste si   Covid-19 la un centru de dializă din Bușteni

Traseul continuă cu casa boierească a lui Mihail Kogălniceanu, adevăratul artizan al Unirii, care reconstituie atmosfera de epocă, impresionând prin eleganță și lux.

Muzeul Universității reiterează nașterea primei Universități a țării după actul Unirii și ne introduce în una din cele mai vechi civilizații din Europa care a trăit pe aceste meleaguri – civilizația Cucuteni.

Monumentala clădire a Universității „Alexandru Ioan Cuza” invită la o incursiune prin universul romantismului cosmic a pictorului Sabin Bălașa, prin superba Bibliotecă a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” și prin Aule.

Citeste si   FOTO Tânăr mort într-un incendiu din sectorul 5 al capitalei
Coborâm apoi dealul Copou pe lângă impresionanta Bibliotecă Centrală Universitară (fostă Fundațiunea Regele Ferdinand I) și pe lângă Palatul Copiilor, fosta reședință a reginei Maria, în jurul căruia gravitează fascinante legende și evenimente istorice.

Mai jos, pe Strada Lăpușneanu, o faimoasă arteră pietonală a Iașului, facem o scurtă vizită la Muzeul Unirii, fosta reședință a domnitorului Principatelor Unite Române, Alexandru Ioan Cuza.

Tot aici a fost și reședința Regelui Ferdinand I în timpul mutării capitalei României la Iași (1916-1918), unde a fost orchestrată și Marea Unire din 1918, cu etapele unirii Basarabiei la 27 martie şi a Bucovinei la 28 noiembrie.

În final ajungem în Piața Unirii, ce are o deosebită semnificație pentru români, reprezentând locul în care se dansează neîntrerupt Hora Unirii la fiecare 24 ianuarie, din 1859 până azi.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ