Un alt tren a rămas blocat în drum sre Suceava

Trenul Regio care circulă între Suceava şi Iaşi a rămas luni după-amiază blocat pe şine în gara din Lespezi (imediat dupa halta Probota), din cauza căl­durii, locomotiva acestuia nemaifuncţionând, relateaza Ziarul de Iasi.

Trenul a plecat din Suceava la ora 15,10. După o oră de chinuitoare aşteptare a unei locomotive ce ar fi urmat să ajungă din Paşcani, nervii călătorilor au cedat.

Numeroşi călători au pierdut legăturile spre Roman sau Bacău, iar unii au plecat să-şi încerce norocul la „Ia-mă, nene“, la şosea. În vagoane era o căldură de peste 40 de grade, după cum spun călătorii, care au coborât căutând umbra copacilor.


Ei au găsit însă gara încuiată, părăsită, şi nu au avut de unde să-şi ia nici măcar o gură de apă în zonă.

Într-un final, trenul s-a pus în mişcare, ajungând în Paşcani în jurul orei 17,20. Mulţi dintre călători au luat spre Iaşi acceleratul (Inter­Regio) care venea din urmă, deoarece personalul în cauză (Regio) a aşteptat să treacă toate celelalte garnituri prioritare.

LĂSAȚI UN MESAJ