Share

Cu acest prilej, Orban a afirmat că Berbeceanu este un om integru, ferm şi care acţionează în baza legii, șeful Executivului precizând că fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba va fi un prefect foarte bun pentru că are capacitatea de conduce forţele de ordine şi de a gestiona situaţiile de criză. “Cariera pe care a avut-o până astăzi, faptul că e un om corect, cinstit, ferm, care acţionează în baza legii şi prefectul trebuie să fie cel care asigură respectarea legii. E un om integru, care are capacitatea de a conduce toate forţele de ordine, care are capacitatea de a gestiona situaţiile de criză. Ca atare, cred că Traian Berbeceanu va fi un prefect foarte bun la Bucureşti”, a declarat premierul, întrebat ce îl recomandă pe Traian Berbeceanu pentru funcţia de prefect al Capitalei.

Citeste si   Premierul Ludovic Orban, convorbire cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei: Ce discută cei doi oficiali

Prezent la eveniment, Marcel Vela a afirmat: ”Am încredere că își va face datoria la cel mai mare nivel. Îl cunosc, am colaborat la MAI -fiind directorul de cabinet- la un nivel deosebit. Este un profesionist, un om dedicat, dar, esențial, este un patriot care își iubește țara”.

Traian Berbeceanu îl înlocuieşte în funcţie pe Gheorghe Cojanu, revocat joi seara din funcție printr-o hotărâre de guvern. Cojanu a fost numit în funcţia de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Citeste si   ”Legile Puterii”| Traian Băsescu despre ”coincidența” între închiderea marelui dosar EADS și numirea lui Kovesi la conducerea Parchetului European - VIDEO

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ