Share

Iașul reprezintă un motor al Moldovei în privința atractivității pe piața muncii

Oare turismul poate reprezenta un ”combustibil economic” pentru funcțonarea acestui motor?

Știm că Municipiul Iași a pierdut în fața Municipiului Timișoara titlul de Capitală Europeană în anul 2021, când orașul câștigător al competitției va urma să dețină titlul, în tandem cu mica localitate Elefsina din Grecia (situată în apropierea capitalei elene, Atena).

De departe, cel mai important eveniment care aduce profit hotelierilor și proprietarilor sau concesionarilor de infrastructură turistică (găzduire, restaurante etc) este Pelerinajul Anual de Sfânta Parascheva, însă o bună parte din profit merge către Mitropolia Moldovei și către firmele care organizează pelerinajele. Anul trecut, la acest pelerinaj, care a s-a desfăşurat în perioada 11-14 octombrie 2019, au participat 100 000 pelerini, iar alți 20 000 au participat la Sfânta Liturghie în Ziua Sfintei Parascheva.

Având în vedere că Județul Iași are peste 900 000 locuitori cu domiciliul înregistrat, practic, pentru câteva zile, populația județului s-a mărit cu a noua parte din total.

Citeste si   Autoturism de LUX recuperat de proprietar datorită POLIȚIȘTILOR de frontieră

În anul 2016, Iașul a ocupat poziția a 13-a la nivel național, din punct de vedere al străinilor care au vizitat obiective din Municipiul Iași, respectiv Județul Iași

Fără îndoială, lipsa unei autostrăzi și managementul defectuos al Aeroportului Iași, sunt piedici în calea dezvoltării unui turism de calitate. Nici infrastructura rutieră, feroviară, sanitară nu au o situație încurajatoare, de natură să impulsioneze creșterea fluxului de turiști stăini, în timp ce românii preferă destinațiile externe, fiindcă sejururile costă mai puțin, ofertele sunt tentante și durata călătoriilor este mult mai mică.

De exemplu, poți ajunge cu trenul de la București la Salonic, în Grecia, mult mai repede decât de la București la Iași. Dacă alegi să mergi de la Timișoara, Craiova, călătoria durează de la 14 ore în sus, comparabil cu o călătorie de la Timișoara la Viena sau Praga.

Citeste si   Distribuția COVID-19 pe județe. Ce SURPRIZE ne aduc cifrele oficiale, anunțate astăzi de autorități

Urmărind statisticile de la INS, în 2018, Județul Iași a fost vizitat de 280 000 turiști, dintre care 21 % turiști străini. Adică, anual, Județul Iași este vizitat de echivalentul unei treimi din populația înregistrată cu domiciliulîn Județul Iași.

Au fost înregistrate circa 476 565 înnoptări. Hotelurile au fost preferate de peste 80 % dintre turiști, aceștia optând în proporție de peste 40% pentru hoteluri de Categoria 3 Stele. Această cifră reprezintă o creștere cu 3,5 % față de anul 2017.

Dar, așa cum am precizat anterior, circa 100 000 turiști vin numai cu ocazia Pelerinajului de Sfânta Parascheva, adică o treime din numărul anual de turiști, ceea ce înseamnă că autoritățile publice nu au strategii coerente, adică moaștele unei sfinte aduse în secolul al XVIII-lea aduc o treime din numărul vizitatorilor, fără ca nimeni să nu facă nimic, iar celelate două treimi vin să vadă obiective aflate în diferite stadii de conservare, doar fiindcă știu că există.

Citeste si   Bode: ”Avem 2.800 de secţii de poliţie în mediul rural, din care peste o mie sunt cu toaleta în fundul curţii şi 178 sunt fără toaletă”

Recent, autoritățile publice din Iași au anunțat că au reabilitat o serie de muzee și obiective, dar infrastructura de bază care atrage turiștii este, în general, deficitară

În anul 2019, din păcate Județul Iași, nu a fost printre destinațiile care să fi depășit pragul situat între 400 de mii și 1 milion de turiști. Milionul de turiști anual, a fost depășit de București, Constanța, Brașov, Cluj, Mureș, Prahova. Nici la capitolul înnoptări, Iașiul nu stă mai bine, fiind devansat, alături de județele deja menționate și de Vâlcea și Bihor.

O strategie eficientă, construirea unei infrastructuri eficiente pot să schimbe aceste cifre. Având în vedere că Iașul are numeroase atracții turistice, iar ca județ este al doilea după București, locul pe care îl ocupă nu este deloc onorant. Așadar, potențial există, dar pentru a fi un combustibil economic pentru Iași, turismul are nevoie de investiții bine orientate.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ