Share

Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iaşi – Dancu este unul din proiectele importante anunțate de Guvern în Iași. Un proiect European de peste 21,5 mil. Euro pentru reabilitarea infrastructurii și modernizare a rețelelor de tramvaie a fost  accesat de Primăria Iași.

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a semnat joi, 25 iunie, contractul de finanțare al proiectului

’’Sunt convins că şi proiectele finanţate din bani europeni vor contribui la creşterea eficienţei energetice, dar, mai ales, la îmbunătăţirea serviciului asigurat populaţiei. Interesul manifestat pentru atragerea de fonduri europene prin programe operaţionale arată preocuparea autorităţilor administraţiei publice locale pentru acest sector, iar acest lucru nu face decât să mă bucure’’, a declarat Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, într-un comunicat de presă.

Proiectul în valoare de 104.022.631.88 lei va fi realizat în 36 de luni

Tronsonul cuprins între intersecția străzilor Vasile Lupu și Aurel Vlaicu, precum și limita intravilană a județului Iași reprezintă principalul obiectiv al lucrărilor de reabilitare a infrastructurii și modernizare a rețelelor de tramvaie.

Citeste si   UMF IAȘI – locul III pe podiumul universităților din ROMÂNIA

Opt stații de transport public pentru tramvai și patru tramvaie modern alimentate electric sunt așteptate în municipiul Iași

De asemenea, în scurt timp vom avea parte de un transport public eficient din punct de vedere energetic, ce va aduce doar beneficii societății ieșene.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ