Share

Învățământul ieșean se desfășoară, în limita posibilităților, în regim on-line. Autoritățile încearcă să păstreze calmul, deși,la nivel național, au fost prezentate numeroase informații cu iz de credibilitate, pe care Ministerul Educației le-a dezmințit ca fiind fake-news.

UAIC nu se poate pronunța în acest moment cu privire la amânarea sau anularea Ceremoniilor de Absolvire programate să aibă loc în lunile mai-iunie-iulie 2020

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a oferit un comunicat din care se desprinde ideea, că în absența unei perspective clare privind lunile viitoare, pe fondul pandemiei de Coronavirus, instituția de învățământ superior de stat acreditată își rezervă dreptul de a nu emite declarații, pronunțându-se și împotriva tentativelor de fake-news: ” Având în vedere faptul că nu există informații actualizate cu privire la reluarea activităților didactice față în față, după încheierea stării de urgență (după data de 16 aprilie), UAIC nu se poate pronunța în acest moment cu privire la amânarea sau anularea Ceremoniilor de Absolvire programate să aibă loc în lunile mai-iunie-iulie 2020.

UMF: cadrele didactice și rezidenții se pot programa pentru consiliere psihologică prin telefon

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa ”din Iași a delcarat că a luat decizia sprinjinirii psihologice a studenților pe durata stării de urgență, în mediul on-line: ” Conducerea Universității de Medicină și Farmacie „ Grigore T. Popa” din Iași a luat decizia creării unui Grup de suport psihologic pentru întreaga comunitate academică a UMF Iași, o platformă virtuală unde studenții, cadrele didactice și rezidenții se pot programa pentru consiliere psihologică prin telefon, pentru a depăși cu bine stresul provocat de epidemia de coronavirus.

Citeste si   Argumentele de LEGALITATE acuza deciziile CONDUCERII Institutului SOCOLA (partea I)

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa ” a făcut o declarație publică vorbind atât de formarea on-line, cât și de sprijinirea concretă a activității de testare pentru infecția cu noul Coronavirus:

Au trecut deja 10 zile de când ne desfășurăm activitatea didactică online, prin intermediul platformei educaționale interactive Microsoft Teams. Pasul nu a fost ușor, dar am demonstrat că suntem solidari în efortul colectiv de a trece granița într-un teritoriu necunoscut, un test pe care întreaga comunitate a Universității noastre l-a trecut cu brio! Vă mulțumesc tuturor! (…)

Un alt anunț pe care vreau să îl fac este că, în cel mai scurt timp, Universitatea noastră va începe testarea probelor în vederea detectării noului coronavirus, în laboratorul de biologie moleculară special amenajat din cadrul Centrului de Cercetare și Medicină Experimentală CEMEX, unde avem două aparate de tip Real-Time PCR.

Am achiziţionat un extractor automat de acizi nucleici virali prin intermediul căruia vom asigura acuratețea detecției dar și eficiența prelucrării probelor și am lansat o procedură de licitaţie pentru achiziţionarea a 20.000 de teste Real-Time PCR și kituri de extracție ADN / ARN. Suma totală estimată pentru aceste achiziții, precum și pentru consumabilele si echipamentele de protecție necesare este de peste 1.000.000 de lei.

Nu au fost făcute anunțuri privind examenele de finalizare a studiilor de Licență, Master și nici despre Admiterea 2020 (referitoare la eventuale amânări, suspendări)

Inspectoratul Școlar Județean Iași a emis o declarație privind continuarea cursurilor în mediul on-line și lansarea unui ghid:

Citeste si   Depoul CTP din DACIA va fi MODERNIZAT! Primăria IAȘI a semnat contractul pentru REALIZAREA studiului de FEZABILITATE

Pe măsură ce şcolile continuă să rămână închise, este esențial să le protejăm copiilor și tinerilor aflați în Școala de acasă, sănătatea fizică și pe cea psihologică, să accentuăm măsurile de sprijin pentru familii şi elevi, printr-o informare explicită a respectării normelor de sănătate și din perspectiva reducerii riscurilor pentru alte îmbolnăviri care ar putea surveni în mediul familial.

În acest context, educația pentru sănătate rămâne o temă de interes mai ales în această perioadă, când preocupările tuturor se îndreaptă spre dezvoltarea nivelului de cultură sanitară a populației. Păstrarea sănătății nu este doar o problemă individuală, ci una colectivă, iar fiecare demers pe care îl facem pentru educația pentru sănătate în rândul elevilor este important. Ghidul nostru – alături de exemplul personal pe care trebuie să îl ofere familia – reprezintă un pas important pentru formarea unui comportament sanogenic”.

ISJ Iași: nu se va îngheța

ISJ Iași a diseminat informațiile oficiale de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin care se afirmă că anul școlar (incluisv universitar) nu se va îngheța, fiindcă până în prezent s-au parcurs cam trei sferturi din materia aferentă perioadei, fapt ce nu ar duce la anularea examenelor de finalizare de studii și de admitere din această vară.. În aprilie erau activități precum ”Școala Altfel”, respectiv vacanța de Paști.

Citeste si   Intervenție UROLOGICĂ complexă, în regim de URGENȚĂ, pentru salvarea unei PACIENTE oncologice, diagnosticată cu COVID-19

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) militează pentru combaterea fake-news (hârtii cu antetul Ministerului Educației și Cercetării (cu o titulatură diferită de cea actuală, vechea titulatură Ministerul Educației Naționale) publicate în mediul on-line privind înghețarea anului școlar.

MEC a recomandat ca în perioada stării de urgență, profesorii să pună accent pe recapitularea și consolidarea materiei și nu pe predarea noilor cunoștințe, pentru că există dificultăți pentru mulți copii privind școala în mediul on line (absența calculatoarelor, telefoanel,or inteligente, tabletelor, insuficiența acestora în cazul familiilor cu mai mult de 2 copii etc).


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ