Joi, 11 ianuarie, în jurul orei locale 13.00, alpinistul ieșean Bogdan Musteață a reușit ascensiunea celui mai înalt vârf din ambele Americi, Aconcagua (6.963 metri). Performanța a fost reușită alături de Altitude Expedition Team, care îi are în componență pe Adrian Ahrițculesei și pe Ovidiu Popescu, liderul grupului.

Ascensiunea a început la ora 4.00 din tabăra Colera, situată la o altitudine de 5.950 metri. Vremea nu a fost prielnică, fiind temperaturi de -20 grade Celsius, dar, din cauza vântului, temperatura resimțită era de -35 grade Celsius. Traseul a fost parcurs în totalitate, dar a fost dificil din cauza stratului mare de zăpadă depus cu câteva zile înainte.

În punctele de referință ale traseului, Canaleta și Marele traverseu, zăpada era de circa 60 centimetri. Pentru mine satisfacția a fost cu atât mai mare cu cât ascensiunea a avut un grad mare de anduranță și am fost printre puținele echipe care au îndrăznit asaltul final”, a transmis Bogdan Musteață.

Mesajul sportivului, care este membru al Clubului Sportiv Montan Altitudine, a fost transmis din Plaza del Mulas (4.300 metri), cea mai mare tabără de bază din lume, după cea de sub Everest. Alpiniștii vor ajunge în țară joi, 18 ianuarie, pe Aeroportul Otopeni.

Aconcagua este situat în Anzii Cordilieri (Argentina) și face parte din circuitul 7 Summits (compus din cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent). Pentru Bogdan Musteață aceasta este a doua reușită din cadrul circuitului amintit, după Elbrus (Europa).

LĂSAȚI UN MESAJ