Share

Un cerb blocat în albia râului Bistriţa pe raza comunei sucevene Dorna Arini a fost salvat, luni, de pompierii militari din Vatra Dornei, care au intervenit cu o barcă pneumatică şi au ghidat animalul astfel încât să ajungă din nou în pădure, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit ISU Suceava, un localnic a semnalat, luni, prin 112, că un cerb, probabil fugărit din pădure de o haită de lupi, a ajuns în albia râului Bistriţa şi nu mai putea ieşi din apa îngheţată, din cauza malurilor abrupte.

Citeste si   CJ Suceava alocă FONDURI spitalelor din municipiul SUCEAVA în vederea CREȘTERII numărului de pacienți diagnosticați cu COVID-19

La sosirea pompierilor, cerbul, care se afla de mai multă vreme în apa îngheţată, era în stare de hipotermie şi se mişca cu greu.

Pompierii miltari au intervenit atât cu barca pneumatică, cât şi prin apă, şi l-au mânat până într-o zonă în care cerbul a reuşit să iasă pe mal.

“Chiar dacă s-au udat din cap până în picioare şi au îngheţat de frig, militarii s-au bucurat pentru că au salvat cerbul, care până la urmă s-a îndreptat spre pădurea aflată în apropiere”, arată ISU Suceava.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ