ideall.ro

Performanță pentru o ieșeancă pe Vârful Ama Dablam din Himalaya

Ieșeanca Laura Mareș Ichim, în vârstă de 43 de ani a reușit ascensiunea celui mai înalt punct al muntelui Ama Dablam, 6.812 metri, din Himalaya, Nepal.

Expediția a început pe data de 5 octombrie în Kathmandu, iar Laura, însoțită de Justin Ionescu, antrenor de alpinism și escaladă, a urmat etapa necesară de aclimatizare pe Valea Kumbu spre tabăra de bază a Ama Dablam și prin ture repetate pe munte, timp în care și-au amenajat singuri cele două tabere intermediare spre vârf.

Echipa a atins vârful pe ruta clasică și cea mai populară, cea sud-vestică, iar ascensiunea a început din tabara 2, la ora 2:00 și a durat 8 ore, desfășurându-se pe un traseu foarte tehnic și abrupt, surplombant pe alocuri, ce presupune cățărare mixtă, pe stâncă, gheață și zăpadă.

Muchiile sale ascuţite şi feţele abrupte fac ca Ama Dablam să fie numit şi Matterhornul Himalayei.

Prima sportivă româncă ce a reuşit ascensiunea tehnică a vârfului Ama Dablam

Astfel, Laura Mareş a devenit prima sportivă româncă, legitimată a Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă, ce a reuşit ascensiunea tehnică a vârfului Ama Dablam, considerat cel mai frumos munte din lume.

Laura Mareș Ichim este medic oftalmolog în Iași. Din anul 2013 participă la expediții montane, prima experiență fiind ascensiunea pe Elbrus, pentru care s-a pregătit timp de șase luni, sub îndrumarea antrenorului său.

Pe Elbrus a fost cu un grup de 12 oameni. A început apoi să meargă mai des pe munte. A urcat apoi pe Mont Blanc, Kilimanjaro, Damavand.

”Dintotdeauna mi-au plăcut expediţiile montane, dar nu am fost într-un mediu propice pentru a circula pe munte. La un moment dat, însă, a fost aşa un fel de revoluţie interioară şi am zis că trebuie să mă apuc. De fapt, m-am gândit că în momentul în care voi face 40 de ani, să îndeplinesc un vis, să urc pe Kilimanjaro. În 2013, cu un an înainte de a împlini acestă vârstă, am văzut o ofertă pentru o ascensiune pe Elbrus, cel mai înalt munte din Caucaz. Şi m-am hotărât să merg acolo să fac un fel de antrenament pentru Kilimanjaro.

Antrenamentul e baza pentru a reuşi o astfel de ascensiune: să merg la sală şi să fac scări la stadion, să alerg. La început am participat la nişte ture organizate, comerciale. Aşa, din grup în grup, acum doi ani jumătate l-am cunoscut pe Justin Ionescu, cu care merg de atunci pe munte şi care e antrenor de alpinism“, a spus Laura Mareș Ichim.

Ieșeanca noastră și-a propus ca anul viitor să urce pe un vârf de peste 7000 de metri.

LĂSAȚI UN MESAJ