Share

Programul Operațional Infrastructura Mare tot mai aproape de implementare

Reprezentanții unităților administrativ-teritoriale beneficiare ale Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM), ce urmează a fi implementat de ApaVital SA Iași, au participat marți 2 iunie 2020 la o întâlnire organizată de Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS.

Participanților le-a fost prezentat proiectul, respectiv studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, analiza cost-beneficiu și strategia de tarifare pe următorii ani. În urma acestei întâlniri, reprezentanții UAT-urilor beneficiare ale POIM și-au dat acordul pentru implementarea Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași, urmând a emite hotărâri de consiliu local în acest sens.

Citeste si   PIEȚELE sunt în PREFERINȚELE ieșenilor când vine vorba despre CUMPĂRĂTURI

Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României, identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 și în acord cu Cadrul Strategic Comun și Documentul de Poziție al serviciilor Comisiei Europene, având ca obiectiv specific creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației.

Citeste si   7.753 cazuri noi de PERSOANE infectate cu SARS-CoV-2 pe teritoriul ROMÂNIEI

Valoarea proiectului se ridică la 507,3 milioane de
euro

Principalele rezultate urmărite, prin promovarea investițiilor în domeniul apei și apei uzate, vizează realizarea angajamentelor ce derivă din directivele europene privind calitatea apei destinate consumului uman – serviciu public de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății, extins la populația din localitățile cu peste 50 locuitori și epurarea apelor uzate – ape uzate urbane colectate și epurate (din perspectiva încărcării organice biodegradabile) pentru aglomerările cuprinse între 2.000 – 10.000 locuitori echivalenți.

Citeste si   ARTĂ murală la Serviciul de AMBULANȚĂ Județean IAȘI

Investițile se vor realiza prin intermediul a 14 contracte de lucrări, 4 contracte de furnizare echipamente și două contracte de servicii. Populația suplimentară care va beneficia de o mai bună alimentare cu apă va fi de peste 190 mii locuitori, iar peste 77 mii de locuitori vor beneficia de o mai bună tratare a apelor uzate.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ