Share

Un agent de ordine publică din cadrul Poliţiei Târgu-Jiu este cercetat disciplinar după ce, marţi seara, a provocat un accident rutier pe o stradă din municipiu, după ce a condus băut.

Poliţistul fusese dat afară din Poliţie după ce a mers la serviciu beat, dar a recâştigat postul în instanţă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Andrei Lazăr, a declarat că agentul Cristian Bordea s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui maşini sub influenţa alcoolului, scrie Mediafax.

Marţi seara ar fi provocat un accident soldat cu pagube materiale, iar când a fost testat cu etilotestul s-a constatat că a consumat alcool. Era în timpul liber, cu maşina personală. A intrat într-un alt autoturism. Evenimentul rutier a avut loc pe strada Barajelor, din Târgu-Jiu. S-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi va fi cercetat disciplinar la instituţie. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Bărbatul şi-a desfăşurat activitatea la Serviciul Cazier, iar în urmă cu trei săptămâni, agentul a fost mutat la Serviciul de Ordine Publică, în cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu.

Acesta este membru al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ