ideall.ro

Se vor susține discursuri și evenimente artistice după încheierea marșului, în Piața Unirii

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor va organiza pe 23 martie evenimentul „Marșul pentru viață”. În acest sens, Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor a solicitat Primăriei Municipiului Iași acordul privind organizarea unor manifestări sâmbătă, 23 martie, între orele 12.30 și 16.00.

Ne aflăm la cea de-a XIX-a ediție. Evenimentul «Marşul pentru viaţă» se va defășura în acest an sub motto-ul «Unic din prima secundă» în aproximativ 500 de orașe și localități din România și Republica Moldova. În cadrul acestei manifestări 150 de voluntari se vor implica în organizarea și gestionarea acestui eveniment la Iași. Marșul pentru viață este apolitic, neconfesional, nu susținem nicio violență împotriva femeii și nu solicităm interzicerea legală a avortului” potrivit organizatorilor de la Departamentul ProVita.

Între orele 12.30 și 14.00 participanții la „Marșul pentru viață” se vor aduna în Piața Unirii, unde va avea loc o sesiune de discursuri

Ulterior, în intervalul orar 14.00 – 15.00, participanții se vor deplasa pe traseul Piața Unirii – strada Arcu – strada Gavril Musicescu – bulevardul Independenței – strada I. C. Brătianu – Teatrul Național „Vasile Alecsandri” – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Unirii. Pentru deplasarea participanților se va utiliza prima bandă de circulație pe străzile menționate.

„Particip și anul acesta la Marșul pentru Viață în semn de recunoștință față de părinții mei care m-au născut, știind faptul că în anul respectiv doar 30% dintre copii au primit șansa din partea părinților de a vedea lumina zilei. De aceea, vreau să îmi manifest această recunoștință dar, în același timp, vreau să transmit și mesajul, care reprezintă tema Marșului de anul acesta, că fiecare copil este unic din prima secundă” a declarat Emanuel Buta, Președinte ASCOR Iași, participant la „Marșul pentru viață”.

Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală vor lua deciziile necesare privind restricționarea circulației, în funcție de necesități, pentru buna desfășurare a evenimentelor. În sarcina organizatorului intră obligația obținerii avizului Poliției Rutiere pentru deplasarea participanților pe partea carosabilă a traseului.

În final, între orele 15.00 și 16.00 se vor susține discursuri și evenimente artistice de încheiere a „Marșului pentru viață” în Piața Unirii.

Conform statisticilor, în perioada ianuarie – septembrie 2018, în România, –  au fost  44.000 de întreruperi de sarcină, în timp ce în 2017, în Republica Moldova, au fost au avut loc 12.025. În întreaga lume, doar anul trecut, au avut loc 42 de milioane de întreruperi de sarcină.

LĂSAȚI UN MESAJ