ideall.ro

Radu Holban in varsta de 42 de ani a fost reţinut pentru 24 ore şi este acuzat de tentativă de omor pentru înjunghierea poliţistului de la trupele speciale, când acesta se afla în timpul liber cu prietena sa într-un club din Iaşi.

Procurorii şi poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a-l prinde şi pe al doilea agresor, care este acuzat de infracţiunea de lovire.

Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi Carmina Pascal a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe 28 ianuarie, la ora 22,30, a fost reţinut un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Iaşi, asupra căruia există suspiciunea de tentativă la omor asupra unui angajat al Inspectoratului General al Poliţiei Române şi care la momentul comiterii infracţiunii se afla înafara programului.

“Din datele de anchetă strânse de procurorii criminalişti, a rezultat că în cursul nopţii de 27 spre 28 ianuarie a existat un conflict, în primă fază în interiorul localului, conflict în cadrul căruia persoana vătămată a fost lovită de un alt bărbat, cu identitate pe care nu am reuşit să o stabilim până la acest moment, aparent dintr-un motiv neîntemeiat. Persoana vătămată a părăsit localul cu intenţia de a se deplasa la o unitate spitalicească pentru a primi asistenţă medicală, iar în afara clubului a fost abordată de inculpat, însoţitor al agresorului din interiorul localului, între cei doi având loc un incident violent”, a declarat prim procurorul Carmina Pascal.

Conform declaraţiilor acesteia, poliţistul agresat şi prietena sa s-au deplasat spre Spitalul Sf. Spiridon, la câteva minute distanţă fiind urmat de unul dintre agresorii din club. Cei trei s-au reîntâlnit în faţa intrării la Spitalul Sf. Spiridon, moment în care agresorul a încercat să o bată şi pe prietena poliţistului. După aceea, cu ajutorul unui cuţit, l-a lovit pe poliţist în zona capului şi în zona umărului stâng.

“Victima a suferit leziuni pentru vindecarea cărora, deocamdată, sunt necesare 25-30 zile de îngrijiri medicale. Încadrarea juridică a fost făcută în tentativă de omor. Persoana vătămată a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în cursul zilei de ieri, pentru traumatismele faciale care au fost cauzate de inculpat, şi urmează să continuăm urmărirea penală pentru a identifica şi celălalt agresor cu privire la care procurorul a dispus extinderea urmăririi penale pentru infracţiunea de lovire”, a precizat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Reamintim că în noaptea de sâmbătă spre duminică, un poliţist din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, a fost agresat în timp ce acesta se afla în timpul liber cu prietena într-un club din Iaşi. Potrivit unor surse, poliţistul ar fi fost agresat de apropiaţi ai clanului de interlopi Corduneanu, după ce aceştia l-ar fi recunoscut.

Bărbatul reţinut are 42 de ani, din Iaşi, şi este de profesie jurist şi totodată administrator al mai multor firme. El va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ