Share

Premierul Sorin Grindeanu a făcut luni o serie de numiri în funcții-cheie. Pe lista celor care devin secretari de stat, consilieri sau șefi de instituții se află foști lideri politici reactivați și foști colaboratori ai lui Liviu Dragnea.

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a fost desemnat consilier onorific al premierului în domeniul relaţiei cu Parlamentul. Deputat de Ialomiţa în legislaturile 2008-2012 şi 2012-2016, Neacşu are o condamnare de 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Acesta a fost în legislatura trecută lider al grupului PSD din Camera Deputaților.

Citeste si   Motivul halucinant pentru care Boris Johnosn ar intenționa să demisioneze din parlamentul britanic

Deputatul Adrian-Ionuţ Gâdea, fostul preşedinte al CJ Teleorman, este unul dintre cei patru secretari de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale numiţi, luni, de către premierul Sorin Grindeanu. Gâdea va trebui să demisioneze din Camera Deputaţilor.

Dorin-Sandu Voicu a fost numit preşedinte cu rang de secretar de stat al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. Voicu a fost, timp de 20 de ani, şeful structurii teritoriale a Administraţiei din judeţul Teleorman.

Citeste si   Subprefectul de Harghita are COVID

Aurel Gheorghe a fost numit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, funcție pe care a mai ocupat-o și în perioada guvernelor Ponta.

Fosta deputată Gabriela-Maria Podaşcă a fost numită secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului. Acesta a fost consilier personal al lui Victor Ponta, în perioada 2008-2009.

Fosta preşedintă a CSM Oana Schmidt-Hăineală a fost numită secretar de stat în Ministerul de Justiţie. Tot secretari de stat au devenit Constantin Sima şi Sofia Mariana Moţ.

Citeste si   Dumitru Dragomir NU poate fi consilier general! Magistratii i-au invalidat mandatul! Cine sunt ceilalți aleși în Consiliul General al Capitalei

Cătălin Rotea a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale. Fost șef de cabinet al ministrului Darius Vâlcov, fost şef al Gărzii de Mediu Olt, fost prefect al judeţului Olt, Rotea este martor-denunțător în dosarul de la DNA al fostului său șef. Potrivit DNA, Cătălin Rotea a fost unul dintre intermediarii șpăgilor pe care le-ar fi încasat Darius Vâlcov.

Deciziile de numire au fost publicate, luni seara, în Monitorul Oficial.

 


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ