ideall.ro

Opera Naţională Română Iaşi vă invită miercuri, 5 aprilie 2017, ora 18.30 la „ VALSURI CELEBRE ÎN INTERPRETĂRI COREGRAFICE”, în interpretarea baletului şi orchestrei, sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu.

Coregrafia este semnată de celebra balerină Ileana Iliescu, artista care a dansat pe cele mai mari scene ale lumii şi care le-a împărtăşit europenilor pasiunea sa pentru balet.

Ileana Iliescu a studiat la Conservatorul din Bucureşti, debutând cu dublul rol Odette-Odile din „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, la începutul anilor ’60, într-un spectacol regizat de Oleg Danovski, avându-l ca partener pe Gelu Barbu; a jucat acest spectacol de peste 400 de ori în ţară şi străinătate.

A strălucit pe scenă şi în „Coppélia” de Léo Delibes, „Don Quijote” de Ludwig Minkus, „Bolero”, pe muzica lui Joseph Maurice Ravel sau „Iancu Jianu” de Mircea Chiriac.

De-a lungul carierei sale artistice, Ileana Iliescu a susţinut numeroase turnee internaţionale în Germania, Polonia, Ungaria, Rusia, Grecia, Cuba şi Spania.

Recunoscută şi apreciată în întreagă lume ca o mare artistă, Ileana Iliescu a predat la o şcoală de balet din Torino (Italia), ca mai apoi să se întoarcă în România pentru a conduce Compania de Balet a Operei Naţionale Bucureşti.


În anul 2001 a fost distinsă cu Ordinul Naţional “Serviciul credincios” în grad de Cavaler, pentru îndelungata şi prodigioasa carieră artistică.


Cariera de coregraf a doamnei Ileana Iliescu a început cu spectacolul ,,Seară vieneză” la Opera Naţională Bucureşti, urmând apoi Opera Naţională Română Cluj-Napoca şi actualmente la Opera Naţională Română Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ