Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) îi recompensează cu burse consistente pe studenții merituoși, cu rezultate deosebite la învăţătură

Potrivit reprezentanților instituției, anul trecut, valoarea burselor studențești a atins suma de 13.405.106 lei (peste 2.800.000 de euro).

Studenții facultății care vin la cursuri și care se implică în activități ştiinţifice, culturale, sportive sau de voluntariat. Așadar, în acest an, stundenții sunt răsplătiți pentru IMPLICARE!

În funcţie de rezultatele obţinute și de activitățile în care se implică studenții, dar și de nevoile lor, Universitatea din Suceava acordă mai multe categorii de burse: de merit, burse de performanţă ştiinţifică, cultural-artistică şi sportivă; burse de ajutor social şi de ajutor social ocazional și burse speciale.

Universitatea sprijină și studenții nevoiași prin bursele sociale lunare (acestea se pot cumula cu bursele de merit), care se acordă studenţilor orfani, celor care au primit anumite anumite diagnostice (TBC, diabet, boli maligne, astm bronşic, epilepsie etc.) sau studenţilor ale căror familii au un venit mic.

În anul universitar 2018-2019 au fost acordate 1.036 de burse sociale (523 în semestrul 1 și 510 în semestrul al II-lea), valoarea acestora situându-se între 600 și 620 de lei, față de circa 150 de lei în anii trecuți.

Ca și în cazul bursei de merit, aceasta se suspendă dacă studentul are peste 36 de ore de absenţe la activităţile didactice obligatorii din orar, potrivit sursei monitoruldeSuceava.ro

LĂSAȚI UN MESAJ