Share

Veniturile încasate de către Mircea Rednic au fost reduse

Într-o scrisoare deschisă, primarul Iașului, Mihai Chirica, îi mulțumește antrenorului Politehnicii Iași, Mircea Rednic, pentru că a înțeles situația de acum și a acceptat reducerea veniturilor financiare furnizate de club, în condițiile în care, în perioade la fel de strâmtorate pentru Politehnica, a sprijinit material evoluția echipei.

Domnule Mircea Rednic,

După excelentele rezultate înregistrate de către Politehnica Iași în primele etape din play-out, la care se adaugă superba calificare în semifinalele Cupei României, publicul ieșean a revenit la viață, recăpătându-și speranța și încrederea în frumusețea fotbalului, cea mult admirată de inimile a mii de suporteri.

Citeste si   VIDEO l 1 DECEMBRIE 2020 la IAȘI! Fără PARADĂ militară și PUBLIC la ceremonia de Ziua NAȚIONALĂ

Contribuția domniei voastre la aceste reușite a fost evidentă. Echipa și-a recâștigat forța moralului, a înțeles că numai dăruind totul pentru culorile clubului și întreaga suflare a fanilor alb-albaștri, Iașul poate renaște fotbalistic pe harta României.

Din păcate, parcursul atât de frumos al Politehnicii a fost întrerupt de măsurile extreme și necesare de protejare a populației în fața pandemiei de coronavirus.

”Însă abia în vremurile de restriște se pot vedea caracterele alese”

Acceptarea de către domnia voastră, în aceste timpuri grele, a reducerii veniturilor financiare furnizate de club, în condițiile în care, în perioade la fel de strâmtorate pentru Politehnica, ați sprijinit material evoluția echipei, reprezintă un gest de o noblețe pe care permiteți-mi să o apreciez cu admirație.

Sunt convins că, după încheierea acestei nedorite pauze competiționale, veți reveni în Copou cu aceeași deschidere și dovedit atașament pentru Politehnica, pentru Iașul care vă respectă și vă susține încrezător în noi și noi succese.

Vă rog să primiți mulțumirile mele pentru tot ceea ce faceți la acest club minunat al Iașului, împreună cu deplina mea susținere în proiectele de revenire a fotbalului ieșean în zona profesionalismului generator de performanță”, se arată în scrisoarea deschisă a edilului de Iași, Mihai CHIRICA.

Citeste si   VIDEO l 1 DECEMBRIE 2020 la IAȘI! Fără PARADĂ militară și PUBLIC la ceremonia de Ziua NAȚIONALĂ

Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ