Share

Reprezentanții Direcției Fond Locativ a municipalității, însoțiți de agenți ai Poliției Municipiului Iași și ai Poliției Locale au făcut o verificare la blocul de locuințe sociale din str. Canta, nr. 60B.

Obiectivele controlului au fost verificarea stării fizice a spaţiilor de locuit, identificarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în spaţiile administrate de Direcţia Fond Locativ, notificarea chiriaşilor ale căror contracte au expirat și notificarea chiriaşilor cu restanţe la plata chiriei şi a întreţinerii.

În cadrul controlului au fost verificate 45 de camere, acolo unde chiriașii au fost găsiți acasă, din cele 84 existente în total. 39 de familii nu au fost găsite la domiciliu, Direcția Fond Locativ urmând a relua acțiunea de verificare pentru identificarea tuturor persoanelor care nu au fost găsite astăzi.

Citeste si   VIDEO l Cea mai bogată comună din ROMÂNIA nu se dezminte! Primarul Dan NIȚĂ asigură dezvoltarea accelerată a localității MIROSLAVA și în anii următori

Prin verificarea actelor de identitate au fost identificate persoanele care au contracte de închiriere în derulare cu Municipiul Iași. În cadrul acțiunii au fost notificate 13 familii care au contractele de închiriere expirate, urmând că Direcția Fond Locativ să continue procedurile privind evacuarea persoanelor care ocupă fără titlu de creanță imobilele municipalității.

Astfel, pentru toate spațiile de locuit care au contractele de închiriere expirate, Serviciul Administrare Spații cu Destinația de Locuință a întocmi notificări pentru eliberarea acestora, în temeiul art. 1037 din Codul de Procedură Civilă.

Citeste si   Iată CUM BLOCHEAZĂ directorul Virgil BABÂI dezvoltarea comunei DOBROVĂȚ!? S-au obținut 28 din cele 29 de AVIZE

De asemenea, în șase apartamente au fost identificate nouă persoane care nu au drept locativ la adresele respective, astfel că Direcția Fond Locativ va demara proceduri în vederea evacuării acestora. Forțele de ordine au aplicat patru sancțiuni pentru ocuparea spațiului fără forme legale și pentru nepunerea în legalitate pe linie de evidența persoanelor.

În cadrul controlului au fost identificate 11 apartamente neîntreținute corespunzător și ajunse într-un stadiu avansat de degradare. În cazul lor Direcția Fond Locativ va notifica chiriașii ca în termen de 30 de zile să aducă locuințele la starea inițială, în caz contrar urmând să fie începute procedurile în vederea evacuării

Direcţia Fond Locativ va continua acţiunile de verificare la imobilele aflate în administrare în vederea monitorizării respectării clauzelor contractuale de către chiriaşi și pentru aplicarea reglementărilor legale în vigoare.

Citeste si   La UAIC va fi CONSTRUIT un nou cămin STUDENȚESC

Imobilul din str. Canta, nr. 60B se află în administrarea Direcției Fond Locativ din ianuarie 2009. Prin Hotărârea de Consiliu Local 469 / 20.10.2009 s-a aprobat rezolvarea situației locatarilor din imobilul aflat în bd. N. Iorga, nr.7A, bloc M2, imobil care nu mai prezenta siguranța în exploatare, prin atribuirea unor locuințe de necesitate în imobilul din str. Canta, nr. 60B. Serviciul Administrare Spatii cu Destinația de Locuințe are închiriate în acest bloc 84 de camere, dispuse pe patru niveluri.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ