Share

Deși guvernează, practic cu bagajele la ușă, PNL încearcă să mai puncteze electoral, anunțând că va iniția un program de sprijin al copiilor în vederea evitării abandonului școlar

Programul este în valoare de 30 milioane euro, banii provenind de la Uniunea Europeană, derulându-se prin depunerea de proiecte de către entitățile din regiunile de dezvoltare a României eligibile pentru acest program.

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Bolos și  Vice -Prim-Ministrul Raluca Turcan, au lansat marți la Palatul Victoria, Programul pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu parinții plecați la muncă în străinătate”, bugetul alocat  fiind de 30 milioane euro: “Venim astăzi cu vești bune pentru românii din Diaspora și pentru familiile lor: lansăm programul pilot care va permite copiilor ai căror părinți traiesc și muncesc în diaspora să-și continue educația și să depășească momentele dificile prin care trec pentru că trăiesc departe de familiile lor“.

Programul pilot constă în finanțarea unui pachet de măsuri integrate pentru sprijinirea, în prima etapă, a aproximativ 3.000 copii ai căror părinți sunt în Diaspora

Proiectele vor putea fi depuse  de către școli publice și private din rețeaua școlară națională, furnizori de servicii de orientare sau consiliere școlară, parteneri sociali din învățământul preuniversitar, instituții de cult și asociații religioase, instituții guvernamentale cu atribuții în domeniul incluziunii sociale, dar și ONG-uri din Euroregiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Centru si Nord-Vest, care înregistrează un număr mare de părinți plecați în Diaspora care își lasă copiii în grija rudelor, până la data de 25 mai 2020.

Măsurile programului se adresează unui grup ţintă format din preșcolari, elevi din învățamântul primar (6-10 ani), gimnazial (11-14 ani) și din cel secundar superior (14-16 ani), dar și din părinți sau tutori legali ai copiilor rămați în țară

Programul pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu parinții plecați la muncă în străinătate” finanțează ”servicii de suport educațional și servicii psiho-sociale de sprijin; activități pentru stimularea participării la educație și la activitățile de consiliere a copiilor, inclusiv la activități recreative și de socializare.

Copiii incluși în proiect vor beneficia de hrană, rechizite, materiale educative; servicii de educație parentală și de consiliere socială pentru reprezentanții copiilor rămași în țară, adică pentru părintele din Romania în grija cărora se află (dacă un singur părinte este plecat în străinatate) sau pentru persoanele care au în grijă copiii cu unicul părinte plecat în afara țării sau ai celor aflați departe de ambii părinți”, precizează Ministerul Fondurilor Europene.

Datele oficiale arată că 91 000 copii din România au cel puțin un părinte plecat din țară, iar peste 17 000 copii au ambii părinți plecați

În Regiunea Nord –Est Moldova, conform statisticilor oferite de INS în 2018, erau 31.576 copii cu cel puțin unul din părinți plecat la muncă în străinătate, judeţele cu cele ami multe cazuri fiind: Suceava – 9.097 copii, Iași – 5.529 copii, Bacău – 5.160 copii și Neamț – 4.636 copii. Așadar, Iașul se afla pe locul doi, cu aproape 6 000 de copii. Având în vedere că în ultimii doi ani, ritmul plecărilor a crescut, este posibil, ca la nivelul anului în curs, cifra să fie cu aproape 1 000 de copii mai mare,la nivelul Iașului.

Menționăm faptul că situația reală este mult mai gravă. Autoritățile se mulțumesc să numere copiii care încă sunt în școală, nu iau în calcul și copiii de vârstă școlară care au abandonat școala, tinerii până în 26 de ani, care și-au abandonat școala, înainte de împlinirea majoratului și care pot beneficia de educație.

Putem observa că Regiunea Nord-Est Moldova este în topul listei, din aceste județe, între care și Iașul, plecările fiind tot mai multe. Iașul este pe primele poziții și în topul nedorit al tinerilor cu școală, între 18 și 34 de ani care pleacă definitiv din țară.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ