Share

Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat prin ordin de ministru

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021.

Astfel, în perioada 9-16 iulie, candidații la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar își vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele școlare sau se pot transmite și electronic.

Citeste si   Ieșenii MĂNÂNCĂ o pâine mai SCUMPĂ anul acesta! Mihai, agricultor: ”SECETA a DISTRUS hectare ÎNTREGI”

Proba scrisă din cadrul acestui concurs (titularizare) va avea loc în data de 29 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august. Contestațiile vor fi depuse în perioada 4-5 august, iar în data de 11 august vor fi afișate rezultatele finale.

Citeste si   Românii FUG la sate pentru a SCĂPA de IZOLARE! Ioana: ”Să stai ÎNCHIS la bloc e GROAZNIC, în schimb, la curte nici nu SIMȚI că treci printr-o IZOLARE”

Calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar este disponibil AICI.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ