Persoanele cu vârste peste 50 de ani care dezleagă în mod frecvent cuvinte încrucişate şi jocuri numerice au funcţii cerebrale mai bune, potrivit unui studiu preluat joi de Press Association

Cu cât adulţii peste 50 de ani rezolvă mai des jocuri de perspicacitate precum cuvinte încrucişate şi Sudoku, cu atât creierul lor funcţionează mai bine, este concluzia la care a ajuns studiul.

Un grup de cercetători de la Universitatea din Exeter şi King’s College din Londra au realizat un studiu la care au participat 19.000 de persoane completând un chestionar online.
Participanţilor la studiu li s-a solicitat să menţioneze cât de des dezleagă jocuri de cuvinte sau enigme numerice şi să răspundă la o serie de teste cognitive cu scopul de a măsura schimbări în funcţiile cerebrale.

Cu cât participanţii au rezolvat mai des jocuri enigmistice, cu atât aceştia au performat mai bine la testele de atenţie, logică şi memorie, au constatat oamenii de ştiinţă.

Analizând rezultatele evaluărilor, cercetătorii au calculat că, în cazul adulţilor care dezleagă cuvinte încrucişate, funcţiile cerebrale sunt echivalente cu cele ale unor persoane cu 10 ani mai tinere în cazul testelor gramaticale şi respectiv cu ce ale unor persoane cu opt ani mai tinere la testele care au măsurat memoria pe termen scurt.
Cu oamenii rezolvă mai frecvent enigme precum rebus sau Sudoku, cu atât mai bună este performanţa lor la o serie de sarcini care evaluează memoria, atenţia şi logica”, a spus Anne Corbett, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Exeter, conducătoarea cercetării.
Studiul a fost efectuat prin intermediul platformei online Protect, administrată de cele două universităţi, care permite cercetătorilor să desfăşoare studii ample fără a fi nevoie de muncă în laborator.

LĂSAȚI UN MESAJ