Share

Starea de urgență din țară a schimbat radical viața fiecărei persoane. În rândul studenților schimbările au fost destul de mari, mulți dintre ei fiind nevoiți să se întoarcă în orașul natal.

O parte dintre studenți au fost nevoiți să rămână la cămin în perioada pandemiei

În ședința din data de 12 martie 2020, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” a decis suspendarea cursurilor și susținerea acestora în mediul online. La fel a procedat și Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” precum și celelalte universități din țară.

Citeste si   Mihai CHIRICA a dat verdictul: PSD este un partid de COMUNIȘTI!

Majoritatea persoanelor s-au întors acasă când s-a instituit starea de urgență

Totuși, au existat cazuri în care studenții lucrau și au fost nevoiți să rămână la cămin. Au existat și persoane din alte țări ce au fost nevoite să rămână în Iași din cauza închiderii granițelor. În această categorie intră studenții din Republica Moldova sau studenții din programul Erasmus+.

Experiența mea în Iași în perioada pandemiei a fost destul de specială pentru că puteam ieși afară doar dacă aveam de făcut cumpărături. Totuși, pentru că stăteam mai mult cu colegii de cameră și pentru că erau printre singurele persoane pe care le știam, ne-am apropiat foarte tare. În fiecare zi obișnuiam să petrecem timp împreună.

Deci, pot spune că și în cele mai rele condiții experiența mea ca student de schimb a fost una dintre cele mai frumoase clipe pe care le-am trăit”, a declarat Hugo Manique, student Erasmus+ din Portugalia.

Din cauza faptului că activitățile sociale au lipsit, mulți oameni au încercat să se concentreze pe propria persoană sau pe relațiile pe care le au cu cei din jur.

Citeste si   Care sunt PAȘII pentru eliberarea certificatelor de CONCEDIU MEDICAL?

Timpul liber fiind folosit pentru momente de introspecție și consolidare a relațiilor cu persoanele apropiate. În cazul studenților ce au rămas la cămin, aceștia s-au apropiat foarte mult datorită timpului petrecut împreună.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ