Share

”Decizia de azi a CCR este o nebunie! Pentru a doua oară, în mai puțin de o lună, judecătorii Curții Constituționale pun în pericol funcționarea statului român! În jurul datei de 20 iunie vor expira mandatele aleșilor locali – alegerile din 2016 au avut loc pe 5 iunie, iar mandatele s-au preluat la distanță de câteva zile – situație fără precedent care pune în pericol funcționarea administrației publice locale. Practic, în doar 17 zile încetează toate mandatele aleșilor locali.

Citeste si   Dezbaterile pe Legea carantinării, reluate la Senat. Nelu Tătaru și Raed Arafat, prezenți la dezbateri

Autosesizarea Curții Constituționale cu privire la OUG 44/2020 este fără precedent. Guvernul a acționat corect pentru a soluționa o problemă urgentă și excepțională care nu suferă amânare, respectiv prevenirea încetării mandatelor aleșilor locali. Nu pentru că așa a dorit Guvernul PNL, ci pentru că criza generată de pandemie nu ne-a oferit altă posibilitate! Toate celelalte state europene afectate de pandemie și care se aflau în an electoral au amânat alegerile pentru a-și proteja cetățenii”, a fost mesajul vicepremierului Raluca Turcan.

Citeste si   SURSE: Ședință extraordinară de guvern programată mâine, la Palatul Victoria, pentru prelungirea stării de alertă


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ