Share

“Paşi se fac în fiecare zi şi aşteptăm ca în două săptămâni să se vadă deja efectele măsurilor pe care le luăm zilele acestea. Noi prevedeam o creştere a numărului de cazuri şi de aceea şi până acum am luat un set de decizii ale căror efecte le-am monitorizat. Cu fiecare localitate în care creşte numărul de infectări facem două tipuri de analize, una, a măsurilor luate până acum şi doi, ce măsuri mai putem lua, astfel încât pandemia să fie ţinută în anumite limite. Pandemia nu dispare, creşterea infectărilor va exista, totul este să limităm această creştere a infectărilor”, a declarat Raluca Turcan, miercuri seară, la un post Tv.

Citeste si   Un deputat PMP și-a dat demisia din Parlament pentru postul de consilier la Primăria București

“Analiza măsurilor restrictive şi eventual paşi mărunţi în sensul unor noi reguli de protecţie sanitară reprezintă o direcţie, însă cea mai importantă direcţie este suplimentarea permanentă a capacităţilor sistemului sanitar şi întărirea sistemului sanitar. (…) Sunt eforturi care se fac zilnic şi este foarte greu să spui de azi pe mâine cu cât ai crescut, însă dacă te uiţi în urmă, putem vedea că s-a dublat numărul de paturi la ATI, s-a dublat numărul ventilatoarelor puse la dispoziţie, aparatelor de oxigen. Aşadar, aşa cum spuneam, pe o ţară prăduită şi pe un sistem sanitar în paragină noi am reuşit să salvăm zilnic vieţi care, altfel, nu ştiu, probabil ar fi fost trecute la pagube colaterale. Uneori stau să mă gândesc dacă în acest an nu ar fi fost Guvernul PNL şi ar fi fost Guvernul anterior (…), oare ce s-ar fi întâmplat cu România noastră în această perioadă a acestei crize fără precedent?”, a spus Turcan, conform AGERPRES.

Citeste si   Mutare decisivă în cadrul la Departamentului de stat al SUA: Anthony Blinken îi va lua locul lui Mike Pompeo

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ