Share

Viceprimarul comunei sucevene Valea Moldovei, Niculai Romică Floriștean s-a ales cu dosar penal pentru că a fost prins de polițiști la volanul unui camion încărcat cu lemne. Transportul nu avea actele necesare, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Polițiștii de la Secția Rurală Vama au acționat în urma unui apel la 112, prin care erau sesizați că viceprimarul transportă ilegal lemn

Prima constatate a polițiștilor a fost lipsa Inspecției Tehnice Periodice a mașinii, motiv pentru care au aplicat o amendă și s-a reținut certificatul de înmatriculare, scrie ziarul local Monitorul de Suceava.

Citeste si   GCS: 413 cazuri noi de infectare cu coronavirus; în total - 32.948 de îmbolnăviri

În cazul remorcii în care se afla lemn, polițiștii au comparat seria de șasiu menționată în certificatul de înmatriculare prezentat și cea înscrisă pe plăcuța de omologare RAR identificată pe partea din față a semiremorcii, ocazie cu care s-a constatat că seriile de șasiu nu coincid.

Polițiștii au constatat, în urma verificării aplicației Inspectorul Pădurii, că pentru seria de șasiu a remorcii care transporta lemn nu exista aviz de însoțire. Polițiștii au cerut sprijin inspectorilor Gărzii Forestiere Suceava, care au inventariat cantitatea de 43 mc lemn rotund rășinoase, care a fost confiscată de polițiști.

Citeste si   Competiția de alergare montană “Moldovița – Colț de Rai” a ajuns la ediția a-IV-a

Viceprimarul a prezentat un aviz de însoțire a lemnului, care însă nu era valabil pentru remorca respectivă. Acesta s-a ales cu dosar penal

Viceprimarul a declarat că este nevinovat.

”Eu am șofer la acel camion, lemnul nu este al meu, eu doar făceam un transport între două puncte. Pe drum, șoferul s-a enervat, a oprit și a plecat din mașină. Am rămas doar eu și am fost nevoit să conduc mai departe.

Nu știu nimic de acele numere false, șoferul le-o fi schimbat, eu am intrat pe mâna poliției ca din oală, am fost lucrat de cei care îmi poartă de grijă și mă vânează”, a declarat viceprimarul comunei Valea Moldovei, Niculai Romică Floriștean.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ